E o experienţă dintre cele mai plăcute ca, deschizînd o carte, să-ţi găseşti în ea presimţirile adeverite. E ca şi cum, spuse de o altă gură, obsesiile care te-au frămîntat le regăseşti într-o formă izbitor de cunoscută. Ba mai mult, constaţi cum ele ating o claritate stranie, un fel de limpezime la care, dacă ai fi încercat singur, probabil n-ai fi ajuns. Şi cum lucrurile de care vorbeşte Baricco sunt grave, nici nu ştii ce s-ar cuveni să simţi mai întîi: admiraţie pentru perspicacitatea autorului sau nelinişte faţă de viitorul care ne aşteaptă.

Descrisă lapidar, ideea lui Baricco este următoarea: omenirea se află în pragul unei mutaţii de proporţii planetare. Căci nu mai este vorba de banale modificări regionale, al căror răsunet s-ar mărgini la hotarele zonei în care au apărut, ci de o metamorfoză afectînd existenţa tuturor. Pe deasupra, modificarea cu pricina nu priveşte ambianţa şi contextul vieţii umane, ci intimitatea ei: ne sunt afectate chiar obişnuinţele mentale, setul de reflexe psihice pe care homo sapiens le-a dobîndit în urma selecţiei biologice. Aşadar, nu ni se schimbă doar clima şi condiţiile de viaţă, dar şi regimul spiritual. Pe scurt, ne îndreptăm spre un modus vivendi în care vechile şi verificatele valori tradiţionale sunt puse sub semnul întrebării.

Regula acestei schimbări sună astfel: valorile de tip intrinsec vor fi înlocuite cu cele de tip extrinsec. Cum formula aceasta nu spune mare lucru, s-o detaliem: tot ceea ce înainte era considerat ca avînd un substrat stabil şi durabil - substanţă, esenţă, fire - lasă acum locul relaţiei. Din acest moment, nu mai avem de-a face cu realităţi de sine stătătoare, ci doar cu verigi într-un uriaş lanţ al comunicării globale. Nimic nu mai stă în picioare în chip autonom, ci totul se leagă într-o reţea a circulaţiei universale. Pînă şi noţiunea de identitate a omului se reduc