Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teatrul de dans din Lublin

Publicat in Romania Literara, vineri 29 mai 2009 ·

Publicul românesc a avut prilejul, de-a lungul anilor, să se întâlnească şi să se bucure de creaţia unor artişti dansatori din multe ţări europene - Franţa, Italia, Spania, Anglia, Germania, Austria, Suedia, Rusia etc, sau din Statele Unite, dar din Polonia vecină prilejul s-a ivit extrem de rar şi la distanţe mari de timp. În deceniile '70 şi '80, ale secolului trecut ne-au vizitat trupe de Operă: Baletul Teatrului Mare din Varşovia, în 1976, ca răspuns la turneul pe care îl făcuse Opera Naţională din Bucureşti în Polonia şi Baletul Operei Naţionale de pe lângă Filarmonica Baltica din Gdansk, în 1984. De curând, la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, am putut urmări, pentru prima dată, un spectacol de dans contemporan polonez, prezentat de o trupă foarte bună, cu un stil specific, propriu, Teatrul de Dans din Lublin. Cu acest prilej, am putut afla, din pliantul Institutului Polonez, organizatorul evenimentului, despre impresionant de bogata implicare a artei polone, din acest moment, în viaţa culturală din România, dar şi din Republica Moldova, prin concerte de muzică clasică sau de jazz, lansări de carte, filme, expoziţii de fotografii şi spectacole de dans contemporan. Numai în lunile mai şi iunie ne vizitează trei companii de dans contemporan: Teatrul de Dans din Lublin care a prezentat, mai întâi la Chişinău şi apoi la Bucureşti, spectacolul 48/4, pentru ca apoi să participe cu un alt spectacol, Cosmos, la Festivalul de Teatru de Cameră şi Underground de la Arad, la a cărei a VII-a ediţie participă şi Teatrul de Dans "Zawirowania" din Varşovia, cu spectacolul Chopin. Ambiente, iar în iunie, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu urmează să participe Teatrul de dans din PoznaŐ, cu lucrarea Carpe Diem. Existenţa atâtor trupe de dans, nu ştim dacă toate independente, dar cea din Lublin da, măsoară, în bună parte, distanţa care ne desparte, în acest m

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-ALERT emis pentru populație Cod Portocaliu de furtuni și vijelii în București și Ilfov

Ziua Constanta acum 3 ore
Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis o avertizare de Cod Portocaliu de furtuni puternice și vijelii, vizând Capitala și județul Ilfov. Având în vedere intensitatea fenomenelor meteorologice anunțate, autoritățile au tr

David Popovici medalie de bronz în finala de 50 de metri liber, la Europenele din Slovacia: „Două momente care încap în 24 de ore”

Gandul acum 2 ore
David Popovici a înregistrat o nouă performanță la Campionatele Europene Under 23 din Slovacia, obținând medalia de bronz în finala de 50 de metri liber, desfășurată vineri 27 iunie. Cu o zi înainte, campionul a câştigat medalia de aur în proba de 2

Cine este Ionuț Dumitru, primul consilier onorific al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 6 ore
Economistul Ionuț Dumitru a fost unul dintre numele vehiculate în spațiul public, săptămânile trecute, pentru funcția de premier. Potrivit Digi24, era considerat o „propunere surpriză” de premier tehnocrat, luată în calcul de președintele Nicușor Da

Trump oprește negocierile comerciale cu Canada

Mediafax acum 3 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat oprirea negocierilor comerciale cu Canada, scrie BBC. Decizia sa a venit pentru că guvernul canadian vrea să pună o taxă nouă pe marile companii de tehnologie. Anunțul a fost făcut pe rețelele de

Ilie Bolojan critică dur RA-APPS: Cred că e mult loc de bine

Mediafax acum 56 minute
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că e mult loc de bine la RA-APPS, asta ca părere generală, arătând că de când i-a lăsat, în 2008, nu mai ştie ce au făcut, potrivit surselor Gândul. Premierul a făcut referire la o clădire frumoasă a RA-APP

A murit actrița Teatrului Nottara Anca Bejenaru

Mediafax acum 4 ore
„Prezență și personalitate distinsă, actrița Anca Bejenaru a însuflețit scena Teatrului Nottara mai bine de 40 de ani. Un om liber, dedicat, pasionat de teatru și de frumos. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, scriu reprezentanții UNITER. Cei care d

Curtea Supremă a SUA limitează posibilităţile judecătorilor de a bloca deciziile guvernului

HotNews acum 3 ore
Curtea Supremă a SUA i-a dat câștig de cauză președintelui Donald Trump, hotărând că judecătorii federali nu mai pot suspenda politicile administrației la nivel național. Instanța nu a clarificat însă dacă președintele poate limita dreptul la cetățe

Cel puţin un mort şi 21 de răniţi în urma unor atacuri israeliene în Liban / Tel Aviv acuză teroriștii Hezbollah că stochează arme

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile libaneze au anunţat vineri că o persoană a fost ucisă şi 21 rănite în noi bombardamente israeliene în sudul Libanului, armata israeliană atribuind moartea acesteia exploziei unui depozit

VIDEO Ilie Bolojan spune că bursele elevilor au înregistrat o „creștere imensă” în trei ani: „Gândiți-vă că plătim un miliard de euro aproape”

HotNews acum 8 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, vineri, într-o conferință de presă după ședința de guvern, că „trebuie reconfigurat” ceea ce ține de pachetul de burse pentru elevi, despre care spune că „a plecat acum trei ani de zile de la 188 de milioane d

Ilie Bolojan, despre programul RABLA: „Nu mai avem capacitatea să susținem toate programele din bugetul de stat”

Gandul acum 4 ore
Ilie Bolojan a precizat referitor la programul RABLA, în cadrul unei conferințe de presă, că, momentan, „nu există o decizie legată de suspendarea pe un anumit timp a unui program”. „Nu există o decizie legată de suspendarea pe un anumit timp a unui

Vremea

București
acum

23°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/29°
lun.

21°/32°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/26°
mar.

14°/25°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/26°
dum.

18°/26°
lun.

22°/28°
mar.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/24°
dum.

16°/29°
lun.

17°/28°
mar.

14°/28°
Timisoara
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/35°
lun.

21°/35°
mar.

20°/35°