W. G. Sebald, "Austerlitz", roman, traducere si note de Irina Nisipeanu, Editura "Curtea Veche" (tel. 021/222.57.26), 280 pag.
W. G. Sebald (1944-2001) si-a parasit la 25 de ani Germania natala si s-a stabilit definitiv in Anglia, unde a predat literatura germana la o universitate de provincie. Dupa inca doua decenii, a debutat ca romancier in limba lui materna cu "Ameteli" (1990), o carte bine primita si care, in epoca noastra globalizata, i-a adus notorietate atat in spatiul germanic, cat si in cel vast, anglo-saxon. Cu urmatoarele doua romane, "Emigrantii" (1992) si "Inelele lui Saturn" (1995) a devenit atat de cunoscut, incat au inceput sa se scrie despre el lucrari universitare si sa se organizeze colocvii, iar cu cel de-al patrulea, "Austerlitz" (2001), numele lui a intrat la bursa zvonurilor ca posibil candidat la Premiul Nobel. N-a apucat sa se bucure prea mult de succesul considerabil de critica si de librarie: in decembrie 2001, in apropiere de Norwich, orasul unde locuia si preda, a avut un accident mortal de circulatie. Avea 57 de ani si proiecte in lucru. In ce consta singularitatea acestui scriitor regretat de o lume intreaga si cu care cititorul roman poate face in sfarsit cunostinta, intr-o traducere admirabila? Fara sa inoveze, romanele lui - amestec de fictiune, autobiografie si eseu - degaja o atmosfera de melancolie aparte, sunt elegii ale unei sensibilitati ranite de violentele si cinismele Europei din secolul trecut. Caci, de fapt, Europa este personajul comun al cartilor lui. Arheolog al memoriei, cautator de urme, vanator de fantome, cu o ascutita "inteligenta a inimii" si o eruditie bine digerata, Sebald are in toate cele patru proze narative un farmec trist, seducator. Despre "Austerlitz" s-a spus ca e tot ce a scris el mai bun. Titlul induce in eroare, caci nu e vorba despre faimoasa victorie napoleoniana din 1805, ci acesta e n
