Simon Andreea. Ghioca Elvira Loredana. Ionela şi Cristian Alecsa. Vîrtan Mădălina Vasilica. Copii dispăruţi în împrejurări suspecte. Nume pe nişte dosare în care ancheta bate pasul pe loc. Din nepricepere, din nepăsare, din amândouă, amestecate sub formula oficială - "din lipsă de probe".
Ca să ai probe, trebuie să le cauţi. Iar ca să le găseşti, trebuie să te pricepi...
Simion Andreea Simona a dispărut în seara zilei de 15 decembrie 2005 din Miercurea Ciuc. S-a dus să facă cumpărături la un supermarket aflat la câţiva zeci de metri de blocul în care locuia. Fata a fost surprinsă de camerele de supraveghere ale magazinului, cumpărând exact ce îi ceruse mama: patru sticle cu apă minerală, o duzină de chibrituri, o cutie cu smântână şi un caiet. Acolo s-a întâlnit cu doi copii, prieteni de-ai ei, cu care s-a jucat câteva minute în zăpada din faţa magazinului, după care s-a îndreptat spre casă. N-a mai ajuns.
Foto: vali buga
Simon Andreea Simona
"STAI LINIŞTITĂ, NU S-A ÎNTĂMPLAT NIMIC"
Mama s-a alarmat după 20 de minute de la plecarea Andreei. S-a dus în căutarea ei şi, pentru că nu a găsit-o, a sunat la 112. Timp de câteva luni, poliţiştii au scotocit oraşul şi împrejurimile. Coordonatorii anchetei credeau, chiar şi la jumătate de an de la dispariţie, că e posibil ca fata să fi fugit de acasă. Deşi nu găsiseră nici măcar sacoşa în care Andreea avea, repetăm, patru sticle pline cu apă. Ce copil ar fi fugit în lume cu o plasă grea şi zgomotoasă?
În septembrie 2006, Burcuţă Tiberiu, un fost cunoscut de-al mamei, îi mărturisea acesteia că în seara dispariţiei a mers cu Andreea pe drumul spre casă. S-a întâlnit cu fetiţa pe trotuarul din faţa magazinului, în timp ce ea aştepta să traverseze. Iar el s-a oferit să o ajute să ajungă pe celălalt trotuar, în siguranţă. Pentru că afară era frig