Românii au cumpărat 11.899 de maşini noi în cadrul primei etape a programului Rabla, reprezentând circa 60% din totalul autoturismelor alocate. Astfel, statul a plătit de la Fondul de Mediu 45,2 milioane lei, reprezentând prima de casare pentru maşinile achiziţionate în prima etapă, din totalul de 76 milioane lei, relatează NewsIn.
Cu două săptămâni înainte de finalul primei etape - care s-a încheiat pe 29 mai - fuseseră semnate doar 10.948 note de acceptare, cele mai multe (5.193) fiind pentru marca Dacia. Pe locul al doilea s-a clasat Renault-Nissan, cu 1.040 de unităţi, iar pe poziţia a treilea - Skoda, cu 857 vândute în cadrul programului. Românii s-au mai arătat interesaţi de mărcile Ford (609 unităţi), Opel (608) şi Hyundai (606).
Cele mai puţine maşini vândute până pe 15 mai au fost Lada (1 autoturism), Honda (2) şi Mazda (6). Audi nu a vândut nicio unitate în cadrul programului Rabla.
Programul Rabla se va derula în alte două etape în acest an - de la 1 iunie la 31 august şi de la 1 septembrie până pe 11 decembrie. Fiecare dintre cele trei etape a avut alocate câte 76 milioane lei (respectiv pentru câte 20.000 de maşini). Bugetul total pentru 2009 este de 228 milioane lei.
Ministerul Mediului, Nicolae Nemirschi, declara pe 8 mai că prima de casare va rămâne 3.800 lei în acest an, chiar dacă nu vor fi vândute în totalitate cele 60.000 de autoturisme programate, iar în prezent ministerele Mediului şi al Finanţelor caută noi variante pentru acest program.
Marţi, liderul Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat că va propune Ministerului Finanţelor dublarea primei de casare faţă de nivelul actual, de 3.800 lei, pentru a relansa industria auto din România, chiar dacă această măsură va înjumătăţi numărul celor ce beneficiază de programul Rabla, argumentând că suma alocată în