Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cui îi pasă de europarlamentare?

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 30 mai 2009 ·

După părerea mea, nimănui. Până şi cei implicaţi direct, partidele şi actualii candidaţi, trăiesc într-un dezinteres total. Alegătorii cu atât mai puţin, întrucât pe ei oricum nu-i informează nimeni.

În primul rând, pădurea de afişe electorale din acest an pare defrişată. Cu ocazia altor campanii, culorile aprinse ne luau ochii, eram ameţiţi de la atâtea afişe, bannere şi pliante care ne atacau agresiv la colţ de stradă. Acum nu numai că nu m-a oprit niciun tânăr entuziasmat pentru a-mi înmâna pliantul colorat adecvat, de la vreun partid care încearcă să obţină voturi cu orice preţ, însă mă chinui să dau de vreun semn care să-mi demonstreze că ne aflăm în plină campanie elctorală. Afişele din această perioadă sunt şi puţine, dar şi foarte foarte timide, postate prin locuri mai obscure, nu tocmai circulate, că să se asigure că nu atrag atenţia. Ar fi fost puţin absurd să lipsească cu totul, candidaţii şi-au zis că trebuie să trântească acolo vreo două, trei că după aia prea bătea la ochi că-i doare în cot de Parlamentul European. Oricum, e evident că nu le pasă, însă aparenţele trebuiesc păstrate. Până şi PSD-ul, care are candidat brăilean pe locurile eligibile, afişează aceeaşi atitudine. Trebuie să recunosc că roşul mă izbeşte puţin mai des, dar în conformitate cu celelalte campanii, mă aşteptam la mai mult tam-tam, nu chiar la liniştea asta mormântală.

Alegătorii ce ar mai putea să zică? Se simt mult mai pierduţi decât "Cetăţeanul turmentat" pentru că nici măcar circ nu se mai face. Nimic nu ne mai atrage atenţia. Sunt curioasă câţi români, în general, şi câţi brăileni, în special, au habar de ce se întâmplă în Parlamentul European şi cum o să le folosească lor dacă o să-l voteze pe nu ştiu ce candidat, care se va cocoţa pe un scaun foarte înalt, cu un salariu de foarte mulţi euro. Suntem atât de sătui, încât uneori ni se face rău când auzim minciun

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 17 minute
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum o ora
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 4 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare

Mediafax acum 42 minute
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare după ce i s-a spus că nu se califică pentru eliberarea temporară de sărbători de care se vor bucura mii de deţinuţi de la Penitenciarul Tremembe. Robinho se află în închisoare în Brazilia,

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

Bărbat băut și fără permis, prins că mergea cu 167 km/h prin oraș cu o mașină furată, chiar în ziua de Crăciun. S-a întâmplat în România

Ziare.com acum 49 minute
Un bărbat de 33 de ani, din localitatea prahoveană Urlaţi, a fost reţinut şi apoi arestat preventiv, după ce a fost surprins de poliţiştii braşoveni conducând cu viteza 167 km/h prin municipiul Brașov, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că era bă

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum o ora
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

2°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°