* declară Ioana Şerban, eleva din Murgoci cu premii la olimpiadele naţionale şi internaţionale de limba şi literatura română
Mulţi o ştiu pe Ioana Şerban... Poate pentru că este printre puţinii elevi care a participat la Olimpiada Naţionala de limba şi literatura română ori pentru că i-au admirat tablourile în cele trei expoziţii de până acum... Sau poate pentru că au întâlnit-o în incinta C. N. "Gh. M. Murgoci", unde este elevă. Anul acesta ea s-a întors cu premiul III de la Olimpiada Naţională de limba şi literatura română şi premiul special de la faza internaţională a olimpiadei. Trebuie menţionat că ea deja a fost acceptată la o universitate din Bremen, unde îşi va continua studiile începând cu anul viitor.
Aflându-se printre elevii cu care Brăila se mândreşte... sau cel puţin ar trebui, am îndrăznit să-i adresăm câteva întrebări la care ea a răspuns zîmbind.
- Cum te autocaracterizezi? Cum te văd ceilalţi...?
- Nu prea ştiu cum mă văd ceilalţi, dar probabil mă plac chiar dacă sunt zăpăcită şi dezorganizată... Ar fi cazul să mai lucrez cu autodisciplina, asta e sigur!
- Cum se îmbină omul Ioana cu elevul Ioana?
- Eu nu sunt deloc cum probabil par la şcoală. Cred că, într-un fel, toate lecturile şi modul meu de a privi lucrurile mă determină să fiu împotriva sistemului de învăţămînt actual, dar, paradoxal, dau impresia unui elev model, dispus să înveţe la orice materie. Da, învăţ, dar nu pentru notă sau din vreun orgoliu şcolăresc, ci pentru că îmi face plăcere să aflu cât mai multe lucruri. Nu e conştiinciozitate, e doar curiozitate firească pentru a-ţi descoperi lumea, chiar şi prin obiectele de studiu.
- Faptul că eşti olimpică naţională din clasa a VII-a spune multe. Te simţi un copil supradotat? Simţi că eşti apreciată cu adevărat?
- Copil supradotat sună ca ceva gen