60 de ani s-au scurs de la înfiinţarea Tea-trului de păpuşi din Craiova. Tot atâtea stagiuni au scris istoria unui mic teatru mare, care a reuşit să ducă faima peste hotare.

În 1949 s-a dat ordin şi simultan a apărut peste noapte, în fiecare oraş mai răsărit al ţării, câte un teatru de păpuşi cu ajutorul unui fond special alocat pe plan republican. La Craiova s-a pornit cu un nucleu format din câteva educatoare, care nu ştiau nimic despre teatrul de păpuşi, dar care aveau multe cunoştinţe şi experienţă în lucrul cu copiii. Alături de ele a pornit pe acest drum un elev al „Conservatorului Cornetti“ de la clasa de arte plastice, pe nume Horia Davidescu, câştigătorul unui concurs pe tema „Schiţă pentru un paravan necesar unui teatru de păpuşi“. Şi aşa s-a închegat un colectiv. Nu aveau multe cunoştinţe, dar erau mânaţi de o dorinţă arzătoare de a descoperi un univers mirific, cel al păpuşilor, şi de a-l aduce în faţa copiilor, dar şi al părinţilor. Şi mănunchiul acela de entuziaşti a reuşit să pună cărămidă peste cărămidă şi să construiască teatrul care va dăinui peste ani. „În 1949, Comitetul Municipal provizoriu al Municipiului Craiova transferă inventarul Teatrului de păpuşi de la «Secţiunea învăţământ» în evidenţa Teatrului Naţional. Astfel, trec în patrimoniul scenei Naţionale, printre altele: două rivalte cu câte zece monturi (care erau, de fapt, cutii de conserve cu monturi), două faruri de maşină, 12 capete de păpuşi, zece păpuşi costumate, 20 de decoruri, o faţadă, trei pensule şi o bidinea. Emoţionant acest proces-verbal“, se menţionează în lucrarea „Un mic teatru mare“ a Alexandrei Davidescu.

Amintirile unui început frumos

Tainele meseriei de păpuşar trebuia descoperite. Era nevoie de o condiţie fizică necesară mânuirii, de însuşire a tehnicii de a rezista un timp mai îndelungat cu braţul ridicat deasupra paravanului, lucru ca