Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FRF o protejează fără ruşine pe Dinamo

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 30 mai 2009 ·

Dinamo Bucureşti a fost şi este una dintre echipele protejate de Federaţia Română de Fotbal (FRF). Acest lucru a fost demonstrat şi în cursul acestei săptămâni, când Comisia de Disciplină a amânat pentru 3 iunie luarea unei decizii în cazurile fotbaliştilor dinamovişti Ma-rius Niculae şi Bruno Simao, dându-le astfel posibilitatea celor doi jucători să evolueze în meciul cu FC Braşov de duminică. „Săgeată“ este judecat pentru că a făcut gesturi obscene la adresa spectatorilor, iar portughezul, pentru că a fost eliminat în jocul cu Unirea Urziceni. Marius Niculae le-a arătat degetul mijlociu spectatorilor de la meciul cu Unirea Urziceni în momentul schimbării din minutul 79, însă nici arbitrul, nici observatorul de joc nu au notat nimic în raport. Comisia de Disciplină trebuia să judece cazul ca urmare a memoriului depus de Unirea Urziceni în cursul zilei de luni, în care erau prezentate probe video cu gestul făcut de golgheterul dinamovist. Celălalt fotbalist al grupării din Ştefan cel Mare care urma să fie judecat de membrii Comisiei este Bruno Simao, eliminat în minutul 80 al partidei cu Unirea pentru cumul de cartonaşe galbene. Dinamo Bucureşti a fost şi este una dintre echipele protejate de Federaţia Română de Fotbal (FRF). Acest lucru a fost demonstrat şi în cursul acestei săptămâni, când Comisia de Disciplină a amânat pentru 3 iunie luarea unei decizii în cazurile fotbaliştilor dinamovişti Ma-rius Niculae şi Bruno Simao, dându-le astfel posibilitatea celor doi jucători să evolueze în meciul cu FC Braşov de duminică. „Săgeată“ este judecat pentru că a făcut gesturi obscene la adresa spectatorilor, iar portughezul, pentru că a fost eliminat în jocul cu Unirea Urziceni. Marius Niculae le-a arătat degetul mijlociu spectatorilor de la meciul cu Unirea Urziceni în momentul schimbării din minutul 79, însă nici arbitrul, nici observatorul de joc nu au notat nimic în rap

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

TITULARIZARE 2025 - Proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar are loc marţi/ Peste 39.700 de candidaţi, aşteptaţi

News.ro acum 45 minute
Peste 39.700 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină, marţi, proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar (Titularizare 2025). Pentru titularizare, candidaţii tr

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 10 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

19°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°