În masivul Parâng, a nins între cota 1.500 metri - 2.000 de metri din cauza temperaturilor extrem de scăzute. Jandarmii montani hunedoreni atrag atenţia turiştilor care doresc să urce în Masivul Parâng, la acest sfârşit de săptămână, că vremea s-a răcit foarte mult. Potrivit şefului echipei salvamont Petroşani, Dumitru Bârlida, la cota 2.000 s-a depus un strat de zăpadă de circa 5 centimetri, iar temperatura este sub zero grade. „A nins foarte tare, ca în iarnă, circa 2 ore, iar zăpada s-a aşternut la cota 2.000 de metri. La refugiu salvamont, care se află la cota 1.700 de metri temperatura este de zero grade”, a afirmat Bârlida. În masivul Parâng sunt câteva zeci de turişti care au urcat să-şi petreacă sfârşitul de săptămână la munte, motiv pentru care jandarmii montani sunt în alertă şi spun că vor patrula în zonă pe tot parcursul sfârşitului de săptămână. ”Le recomandăm turiştilor să-şi aducă haine groase şi să nu se aventureze pe trasee”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Hunedoara, locotenent Răducu Nicolae.
Turiştii care au probleme la munte sunt sfătuiţi să sune la numărul de urgenţă 112, sau „0-SALVAMONT”.
Zăpadă şi în Braşov
După ce, în urmă cu câteva zile, temperaturile înregistrate le depăşeau pe cele normale pentru această perioadă, ajungând până la 30 de grade, azi-noapte, a nins în judeţul Braşov.
Potrivit RTV, în zona localităţii Fundata, stratul de zăpadă era de aproximativ cinci centimetri, iar temperatura a scăzut sub pragul de zero grade. Stratul de zăpadă nu va rezista, însă, prea mult, meteorologii anunţând o uşoară încălzire începând de mâine. În perioada următoare, temperaturile se vor menţine sub valorile multianuale.
ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 12:03