Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dominic a dat cu pixul de 1.377 de ori

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 30 mai 2009 ·

La Castelul Bran se fac ultimele pregătiri pentru redeschidere. Încă de joi, arhiducele Dominic de Habsburg a luat la semnat fiecare etichetă a sticlelor de vin de colecţie pe care le va lansa luni. Vinul este adus din podgoriile din Săhăteni, acolo unde se produce mult mai cunoscutul vin de Tohani. Administraţia castelului a reuşit în timp record să înlocuiască mobilierul retras de Ministerul Culturii cu unul adus din colecţiile familiei de Habsburg, din Austria şi Italia. Printre piesele importante se numără dormitorul reginei Maria, dar şi coroana şi sceptrul arhiducilor de Habsburg. Fotografii în premieră

Dacă v-aţi întrebat vreodată ce face o alteţă regală în zilele noastre, ei bine, în niciun caz nu stă cu sceptrul în mână, cufundat în jilţ. Arhiducele de Habsurg, Dominic (foto), s-a implicat personal în redeschiderea Castelului Bran.

Designer, sculptor şi pictor în timpul liber

Vineri după-amiaza l-am surprins iscălind etichetele noii colecţii de vinuri ce va fi lansată la castel sub titulatura Chateau Bran - Reserve de l’Archiduc. Arhiducele avea treabă, nu glumă: fiecare din cele 1.377 de etichete trebuie să poarte semnătura personală. „Am început de ieri şi am continuat azi de dimineaţă. Nu am stat să le număr, dar aproximez că am realizat cam 40% din totalul lor. Nu este plictisitor, pentru că în timp ce le semnez, mintea îmi stă la alte lucruri, la fel de importante. În plus, eu apreciez că aceasta este o muncă de design şi consider că îmi fac meseria, fiind de profesie designer. Am propria firmă de design şi, în general, mă ocup de design industrial. Sculptez şi pictez. Nu sunt chiar aşa de bun la pictură, dar sunt ok. Dacă aş avea timpul şi dispoziţia necesară, probabil că aş realiza o pictură a castelului. Acum sunt însă alte lucruri mai importante de făcut. Oamenii au impresia că noi, cei cu titlur

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, va fi readus în România. Autoritățile de la Atena au admis predarea sa

Ziare.com acum 50 minute
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, urmează să fie adus vineri în ţară după ce autorităţile judiciare din Grecia au admis definitiv c

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 3 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 2 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum o ora
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum o ora
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Ambulanţă implicată într-un accident grav pe DN 2, în Vrancea: două victime sunt inconştiente

Mediafax acum o ora
Un accident grav a avut loc vineri dimineaţa pe DN2 E85, în Adjud, judeţul Vrancea, între o ambulanţă privată în care se afla un pacient şi o maşină. Au fost implicate şase persoane, patru fiind rănite, din care două sunt încarcerate, inconştiente.

Patru previziuni privind inteligenţa artificială în 2025. Unde va ajunge tehnologia care a cucerit lumea?

Mediafax acum 43 minute
În 2024, nu a existat nimic nou în domeniul inteligenţei artificiale care să egaleze şocul produs de apariţia şi utilizarea ChatGPT, însă îmbunătăţirile pe bandă rulantă ale tehnologiei care a stat la baza succesului OpenAi, au făcut ca domeniul AI

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 4 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°