Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci străini la o echipă din Divizia A

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 30 mai 2009 ·

Biroul Federal al Federaţiei Române de Baschet a hotărât ca, în sezonul competiţional 2009-2010, echipele prim-divizionare la masculin şi feminin în Divizia A şi Cupa României să menţină un singur jucător român în teren şi să aibă în componenţă maximum cinci baschetbalişti străini, spre deosebire de sezonul trecut, când au fost admişi şapte baschetbalişti cu altă cetăţenie decât cea română. Măsura nu afectează strategia clubului Energia Rovinari deoarece gruparea gorjeană nu-şi permite să achiziţioneze mai mult de cinci străini. „Această măsură nu înseamnă mare lucru. Trebuie să avem mai mulţi jucători români în loturi, dar depinde ce vom găsi. Lumea se aştepta la acest lucru. Alte cluburi s-au mişcat în acest sens pentru că nu toate echipele îşi vor permite mai mult de cinci jucători străini în lot. Printre ei suntem şi noi. Nu ne vom putea permite să aducem jucători străini pe care să-i plătim doar ca să se antreneze, fără posibilitatea de a-i folosi în teren. Pe lângă jucătorii cu care am încheiat sezonul, vom fi obligaţi să ne completăm lotul şi cu alţi români“, a spus preşedintele clubului Energia Rovinari, Dan Cumpănaşu. Energia Rovinari a avut în componenţă şapte jucători străini sezonul trecut, Edjuan Green, Miko Golubovic, Paul Hafford, Porter Troupe, Loius Darby, Josh Jackson şi Kibwe Trim, dar numai ultimii patru au contat pentru echipa pregătită de americanul Theo Evans. Green, Golubovic şi Hafford au contribuit destul de puţin la performanţele nou-promovatei Energia, locul 7 în Divizia A şi locul 3 în Cupa României. Biroul Federal al Federaţiei Române de Baschet a hotărât ca, în sezonul competiţional 2009-2010, echipele prim-divizionare la masculin şi feminin în Divizia A şi Cupa României să menţină un singur jucător român în teren şi să aibă în componenţă maximum cinci baschetbalişti străini, spre deosebire de sezonul trecut, când au fost admişi şapte b

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 22 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Raluca Turcan, PNL: Impozitarea progresivă – o CAPCANĂ pentru voturi, o iluzie cu ambalaj social

Gandul acum o ora
Impozitarea progresivă este o taxă „pe ambiţie”, nu o soluţie economică, afirmă deputatul liberal Raluca Turcan, după ce luni, în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat de la tribuna Parlame

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum o ora
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum o ora
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Ateliere de teatru la Școala de vară de la Lucăceni

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 15 iulie 2025

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°