INVAZIE DE PLATOU. „Glass House”, un film cu nazişti şi cu evrei care-i duc de nas pe primii, se turnează, în aceste zile, în România. Sursa: Vlad Stănescu
Cei care au trecut joi pe Strada Franceză din Centrul Vechi al Bucureştiului au avut surpriza, dacă treceau de barierele păzite de bodyguarzi, să o găsească complet schimbată: toate firmele erau înlocuite cu firme ungureşti, iar pe stâlpi erau lipite postere şi reclame de epocă, inclusiv afişe de propagandă ale organizaţiei fasciste „Crucile cu Săgeţi”.
Strada Franceză (fostă Iuliu Maniu, fostă 30 Decembrie) putea purta cu succes numele de Strada Ungară. Surpriza ar fi fost şi mai mare dacă trecătorul ar fi surprins deplasările unei coloane de soldaţi din trupele SS, având în faţă un vehicul motorizat, în care se aflau ofiţeri nazişti. Pe marginile străzii, trecători costumaţi în haine de epocă. În măsura în care vizitatorul s-ar fi crezut brusc aruncat în Budapesta anilor ’40, ar fi însemnat că cei care organizaseră tot acest „circ” şi-au atins scopul.
Strada Franceză trebuia, întradevăr, să semene ca două picături de apă cu una din Budapesta începutului celui de-al Doilea Război Mondial, fiindcă în ziua respectivă se filma nimic altceva decât intrarea trupelor germane în capitala Ungariei, aliată la acea vreme cu regimul lui Hitler.
„Responsabili” de această modificare radicală a unei străzi din Centrul Vechi sunt cei de la studiourile Castel Film, care au filmat aici una dintre scenele-cheie ale peliculei „Glass House”, o producţie internaţională turnată în aceste zile în România.
O armată obosită
Odată ce vizitatorii platoului erau lămuriţi cu amabilitate de organizatori şi aflau că ofiţerul din vehicul era nimeni altul decât Eichmann şi, după ce asistau la câteva deplasări ale coloanei germane, începeau şi cârcotelile.
@N_