Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a deschis Târgul Liceelor la Aula Universităţii

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 30 mai 2009 ·

Dacă încă nu s-au decis asupra liceului pe care să-l urmeze, viitorii absolvenţi de clasa a VIII-a mai au o ultimă şansă, la Târgul Liceelor, ediţia 2009. Târgul s-a deschis ieri, la Aula Universităţii „Transilvania”, peste 43 de instituţii prezentându-se părinţilor şi elevilor. Spre deosebire de alţi ani, Târgul din acesta an a „angrenat” toate instituţiile de învăţământ preuniversitar. Astfel, în cadrul aceloraşi Zile ale Şcolii braşovene, azi, de la 10.00, pe Arena Liceului cu Program Sportiv se va deschide şi „Târgul Şcolilor Generale”, unde şcolile generale îşi vor prezenta oferta educaţională. În plus, tot azi, la ora 11.00, se va deschide „Târgul Cercurilor de la Palatul Copiilor”, la Şcoala Generală nr. 6. „Acest târg al liceelor de la Aulă este organizat doar pentru municipiul Braşov şi zonele limitrofe. Mai avem un târg al liceelor la Făgăraş pentru zona respectivă şi un alt târg la Rupea”, a declarat inspectorul general adjunct Vasilica Diaconu. Târgul este o oportunitate pentru cei care încă nu s-au decis cu privire la opţiunile pe care le vor bifa în momentul admiterii la liceu. La fiecare stand amenajat, profesori, dar şi elevi îi povestesc elevului care sunt avantajele studierii la respectivul liceu. Mai mult, elevii actualului liceu vorbesc şi despre activităţile extraşcolare la care pot participa. Ultima zi a târgului este rezervată spectacolelor artistice susţinute de cluburile elevilor. Târgul mai este deschis vizitării şi astăzi, până la orele 18.00.

Cei mai mulţi ştiu

unde vor la liceu

Târgul Liceelor încheie de fapt „Zilele Şcolii braşovene”, o săptămână în care liceele şi-au ţinut uşile deschise pentru viitorii absolvenţi. Evenimentul le-a dat astfel elevilor de gimnaziu prilejul de a se informa despre un liceu chiar la faţa locului. Astfel că cei mai mulţi care ajunseseră ieri la târg deja ştiau unde vor da. „Eu deja

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 38 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Piața Victoriei: Protest cu 2.000 de angajați MIPE, AFIR și APIA nemulțumiți de măsurile legislative recente

Mediafax acum 32 minute
Protestul organizat de sindicatele celor trei instituții, afiliate la Blocul Național Sindical, se desfășoară între orele 10:00-14:00. Participanții au venit din toată țara pentru a-și exprima nemulțumirea față de măsurile care „afectează grav capac

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum 45 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 2 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 2 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Oficial! Mirela Călugăreanu preia atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României

Ziua Constanta acum 54 minute
Parlamentul României a adoptat, în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din data de 14 iulie 2025, o hotărâre prin care Mirela Călugăreanu a fost desemnată să exercite atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României,

Vaccinarea copiilor, ameninţată de reducerile ajutorului financiar şi de dezinformare, avertizează ONU

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ratele de vaccinare a copiilor, la nivel mondial, s-au stabilizat după ce au înregistrat o scădere în timpul crizei COVID-19, a anunţat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), însă dezinformarea şi

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum o ora
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/26°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

26°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°