În magazinele reşiţene, Ziua Copilului este sărbătorită încă de ieri, iar surprizele continuă. În toată lumea, 1 Iunie este întotdeauna un prilej excelent de a sărbători copilăria şi de a le oferi celor mici o atenţie mai mare ca în oricare altă zi a anului. Este o zi în care toţi copiii trebuie să fie veseli şi să se bucure de afecţiunea celor dragi.
Majoritatea magazinelor de jucării şi haine din Reşiţa vin în sprijinul părinţilor şi bunicilor cu o iniţiativă lăudabilă. Articolele vestimentare destinate celor mici, cărţile, jocurile şi jucăriile se vând în aceste zile la preţuri speciale, astfel încât, fiecare copil să primească în dar cadoul dorit.
Preţuri speciale pentru copii
„În perioada 29 mai – 7 iunie, avem reduceri speciale pentru cadouri de Ziua Internaţională a Copilului. Unitatea noastră a redus cu 20 de procente preţul la jocuri, jucării, cărţi şi alte articole pentru copii”, a mărturisit Alina Coca, şefa magazinului Diverta. Mirela Suciu a aflat de reducerile speciale chiar în timp ce se afla cu fiul său într-un centru comercial.
„Şi-a dorit un penar mai mic şi mai simplu şi, cum n-a mai avut răbdare până să înceapă şcoala, l-am cumpărat acum. Mi se pare o idee extraordinară această reducere de 20-30 la sută pe care văd că se practică la cadourile pentru copii”, a spus mămica reşiţeană. Pentru cea mai ieftină păpuşică sau pentru cea mai accesibilă maşinuţă, părinţii trebuie să scoată din buzunar în jur de 15 lei.
Pe lângă cadourile ce le vor primi, copiii reşiţenilor pot merge de ziua lor la Grădina Zoologică, unde un bilet de acces este mai mult simbolic, 1,5 lei. Mari amatori de dulciuri, copiii mai pot fi răsfăţaţi şi în cofetărie, unde, pentru o prăjitură şi un suc nu sunt necesari mai mult de 10 lei.
Şi-a dorit un penar mai mic şi n-a mai avut răbdare până să înceapă şcoala . @N_