Cei care caută un sedan spaţios, plăcut la vedere şi fiabil pentru drumurile zilnice, au opţiunea Linea de la Fiat, model cu un raport echilibrat calitate-preţ. E clar că italienii s-au gândit la familie atunci când au creat acest sedan de dimensiuni clasice, extrem de practic şi util, mai ales pe drumurile din România. Chiar dacă nu se remarcă prin performanţe, Linea înscrie la partea de design, fiind un sedan plăcut, robust, cu linii frumos arcuite şi un habitaclu spaţios şi elegant prin simplitate.
Poziţia la volan este confortabilă, iar vizibilitatea este una dintre cele mai bune, în toate unghiurile. Bordul este frumos, comenzile fiind aranjate simplu şi practic, iar volanul poate fi reglat axial şi pe înălţime. Din punct de vedere ergonomic, spaţiile din portiere sau buzunare nu sunt foarte generoase, dar recuperează torpedoul, spaţios pe înălţime, şi portbagajul - mai mult decât generos.
Linea primeşte puncte bune la antifonare, însă motorul nu este atât de silenţios pe cât mă aşteptăm. Minusul îl acord demarajului, Linea fiind mai greoi la pornirea de pe loc şi la urcarea în viteză, cel puţin comparativ cu alte motoraţii asemănătoare. Deşi schimbarea treptelor e precisă, răspunsul propulsorului e mai încet, cel puţin până în treapta a patra. Însă, o dată ajuns la o viteză de peste 80 km/oră, Linea îşi demonstrează stabilitatea, iar motorul pe benzină se comportă ca atare şi răspunde mai rapid la comenzi. Maşina are un consum mixt de circa 7 litri/100 km, varianta testată fiind dotată, printre altele, cu ABS, aer condiţionat, geamuri electrice, faruri reglabile, servodirecţie, airbaguri şofer, pasageri şi anterioare laterale, scaun şofer cu reglare lombară electrică.
După câteva zile cu Linea 1.4 T- Jet şi 120 CP pot spune că este maşina potrivită pentru o familie tânără cu 2 copii şi buget modest, sedanul având spaţiul ideal pentru a te si