Aşa cum în poveşti există fetiţa cu chibrituri, în peisajul showbiz-ului românesc există o fetiţă cu naiuri. Numele ei: Cornelia Tihon. Cântă de la folclor până la jazz, la 20 de instrumente populare aerofone. În 2007 a făcut echipă cu Hary Tavitian şi Orient Express. Împreună cu Felicia Filip şi K1 pleacă în turneul etno-rock simfonic CALLATIS EURO TOUR, în Austria, Germania, Belgia, Italia, Franţa. Din 2008 este solistă a Orchestrei Naţionale de Folclor. La finalul aceluiaşi an a iniţiat proiectul TRIO (alături de Daniel Bădoi - pian/acordeon şi Ştefan Gheorghe - violoncel) cu care reinterpretează în maniera latino-jazz cele mai cunoscute cântece de petrecere româneşti din perioada interbelică.
† Jurnalul Naţional: De unde ai răsărit?
Cornelia Tihon: Din Chişinău, la 21 iunie 1988. Mama - Valentina Tihon. Tata - Aurelian Tihon. El cânta la mai multe instrumente, la saxofon - în principal, deşi era profesor de istorie şi limba română la Şcoala Pedagogică din Orhei. Mama - profesoară de matematică şi arte plastice. Îi place să picteze, să scrie poezii.
† Cu atâta artă în familie, te-ai apucat să sufli... în instrumente?
Aveam foarte multe instrumente acasă şi bineînţeles că le-am încercat pe toate. Am început cu fluierul... Mi-am dorit foarte mult să merg la şcoală. La 5 ani, am mers cu mama şi n-am mai vrut să ies din clasă. M-am aşezat într-o bancă şi am tot stat. M-au înscris la şcoală, când vedeau că vin în fiecare zi... Făceam bastonaşe iar la fiecare colţ al paginii din caiet desenam câte o căsuţă!
† Prima ieşire în lume...?
A fost cu vocea, la Teatrul Naţional din Chişinău, când aveam 5 ani.
† Pe toate le-ai făcut la 5 ani?
(Râde) Ce să fac! Eu, de fapt, nu ţin minte, dar am arhiva acasă. Atunci s-a scris despre mine că aş fi privighetoarea Moldovei. Tot la 5 ani, a venit la ş