Pentru un jurnalist, curiozitatea este o caracteristica esentiala, asa cum este indemanarea pentru bijutier. Dar aceeasi curiozitate il poate descalifica profesional.
Granita dintre curiozitate legitima a ziarisului si indiscretia fara miza si, uneori, nerusinata e foarte clara si, totusi, mult prea adesea trecuta. Ce face diferenta intre cele doua? Interesul public.
Curiozitatea jurnalistului este legitima si absolut necesara cat timp serveste interesul public. In aceste conditii, ea este chiar o obligatie de serviciu, iar pentru a o satisface, jurnalistul poate fi oricat de insistent si enervant. Este curizitatea de tip Watergate, curiozitatea care demasca faptele de coruptie, abuzurile.
Atunci cand curiozitatea serveste insa unui interes personal, cel mai adesea patrimonial, unei afaceri, fie ea legitima, nu mai este in ordine. Si, din nefericire, aceasta este boala de care sufera tot mai rau presa romaneasca.
In slujba salariului si a patronului
Media autohtona este concentrata, in cea mai mare masura, in mainile unor oameni, 4 la numar, care au propriile interese: in cel mai bun caz, sa faca bani din aceasta afacere, in cel mai rau caz, sa faca jocuri politice.
Jurnalistii isi primesc salariile, adesea si ele foarte mari, de la acesti oameni, sunt dependenti de ei, si au invatat ca daca pleaca de la unul nu vor gasi nimic mai bun la ceilalti. Vor schimba un set de interese cu alt set de interese.
E drept, pe bani mai putini si independenta e mai mare, dar putini sunt ziaristii care iubesc meseria mai mult decat banii.
Curiozitatea jurnalistilor din aceste trusturi mari de presa este cel mai adesea in slujba ratingului/tirajului/traficului aducator de bani pentru afacerea patronului si, implicit, pentru salariile proprii sau in slujba intereselor politice ale patronului