Orice ştire de ziar durează-n istorie o zi. Asta dacă, prin conţinut, evenimentul merită a fi consemnat. La fel e şi cu emisiunile tv. În cazul extrem de rar în care, sub luminile reflectoarelor, chiar se întâmplă ceva nemaiîntâlnit ori izbucneşte vreun scandal cu implicaţii deosebite pentru comunitatea de privitori căreia i se adresează show-ul cu pricina, anumite secvenţe sunt reluate şi/sau folosite pentru ilustrarea arzătorului subiect aflat în dezbatere.
O astfel de excepţie pare a fi, din fericire (sau nu, încă nu-s extrem de lămurit) pentru mine, emisiunea în care am avut-o ca invitată pe Elena Băsescu şi în care mezina preşedintelui României a slobozit în eter spontaneitatea cu acordul ei de principiu, ca părere strict personală, pentru legalizarea drogurilor uşoare.
"Vorbe grele", un show extrem de nişat difuzat pe un post de televiziune de supernişă, nu este o producţie extrem de populară, cu rating ameţitor şi influenţă covârşitoare asupra mediului politic autohton. Nici nu-şi propune asta, e un risc asumat conştient de ambele părţi, televiziune şi realizator, dar, din când în când, produce ştiri şi/sau dezvăluiri de impact. De această dată, însă, cunoscută fiind în piaţa politico-mediatică aversiunea reciprocă şi extrem de transparentă dintre mine şi cel mai uninominal dintre aleşii din România, orizontul de aşteptare al întâlnirii dintre EBA şi "tonomatul cu euro" a fost extrem de ridicat. Iar tensiunea ultimei zile dinaintea emisiunii, mărturisesc, infernală. Niciodată, în cei doi ani de când mi-am asumat prezenţa cotidiană pe sticlă, n-am resimţit o asemenea presiune psihică, directă şi indirectă. Şi, cu toată puţina modestie de care-s capabil la ora asta, aproape toate înaltele feţe politice mi-au trecut pragul studioului. Iar cu puţinii lideri politici care (din motive ce ţin de ei sau de mine) n-au ajuns la "Vorbe grele"
