Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Copiii au luat cu asalt târgul de jucării

Publicat in Adevarul, duminică 31 mai 2009 ·

Jucării ecologice, activităţi educative şi spectacole de teatru se numără printre atracţiile ediţiei de anul acesta. Reprezentanţii Complexului Naţional Muzeal ASTRA organizează în aceste zile cea de-a doua ediţie a Târgului Naţional de Jucării, în Parcul Tineretului. Încă de la deschidere, zeci de copii au ajuns în parc, fără să fie opriţi de vremea urâtă şi frigul de afară. Aceştia au avut şi o ofertă extrem de bogată din partea meşteşugarilor, formată din jucăriii din materiale ecologice, din lemn, pânză, ceramică, papură sau hârtie, create după vechile tipare tradiţionale. “Târgul Naţional de Jucării, iniţiat în anul 2008, promovează mesajul ecologic, unul cât se poate de important, de maximă actualitate. Jucariile îi ajută pe copii să-şi dezvolte imaginaţia şi fantezia, să se adapteze mai uşor la mediul înconjurător, să înţeleagă realităţile lumii şi să reacţioneze la acestea”, arată reprezenatnţii muzeului.

Activităţi pedagogice

Pe toată perioada târgului, copiii vor putea să participe la numeroase activităţi cu caracter pedagogic: desene pe astfalt, construirea de puzzle-uri sau concurs de desene cu obiectul preferat din târg. Vor fi organizate şi ateliere pentru „micii meştesugari ", sub atenta îndrumare a meşterilor populari şi a muzeografilor, vor modela plastilina, vor împleti fibre vegetale şi vor invăţa să confecţioneze păpuşi din mărgele colorate. Cei mici, dar şi cei care îi vor însoţi, se pot înfructa şi cu turta dulce, vata de zahăr, cocoşeii sau merele glasate, pregătite special pentru eveniment.

Târgul de jucării se va închide mâine seară.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum 2 ore
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

Cetăţean german căutat pentru omor, prins la frontiera din Satu Mare. Ce au găsit polițiștii în bagaje

HotNews acum 51 minute
Un cetăţean german, în vârstă de 39 de ani, căutat de autorităţile din Germania pentru omor, a fost prins, duminică, de poliţiştii de Frontieră de la Petea, judeţul Satu Mare. În bagajele bărbatului au fost descoperite substanţe interzise, potrivit

Nicuşor Dan anunţă că a început montarea decoraţiunilor pentru iluminatul festiv de Crăciun: Vom avea aproximativ 3.000 de elemente luminoase noi

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a început montarea decoraţiunilor pentru iluminatul festiv de Crăciun, în acest an urmând să fie folosite echipamentele din anii trecuţi, dar şi aproximativ 3.000 de elemente luminoase noi. ”Am î

Datele personale ale unor parlamentari europeni şi britanici au ajuns pe dark web

Adevarul acum 26 minute
Datele personale a patru din zece (44%) dintre membrii Parlamentului European şi a peste două treimi (68%) dintre parlamentarii britanici au ajuns pe dark web, potrivit unei analize publicate recent.

Dronă găsită în Republica Moldova. Poliția investighează vehiculul aerian fără pilot

HotNews acum 3 ore
O dronă a fost găsită de un locuitor din satul Fîrlădeni, raionul Căușeni, informează Poliția Națională din Republica Moldova. Duminică în jurul orei 10:00, polițiștii din Căușeni au fost sesizați privind aparatul de zbor descoperit. „Informațiile a

„Fantoma lui Biden” și cum a pierdut alegerile Kamala Harris. Ce s-a întâmplat cu trei săptămâni înainte de scrutin ANALIZĂ

Ziare.com acum o ora
Publicația Politico a realizat o analiză a rezultatului alegerilor prezidențiale din SUA. În sprintul final către alegeri, campania Kamalei Harris - la insistenţele acesteia, au declarat consilierii şi aliaţii săi - a început să difuzeze la mitingur

Accident în Piatra-Neamț Doi bătrâni, spulberați pe trecerea de pietoni de o șoferiță. Unul a murit

Ziua Constanta acum 36 minute
În dimineața zilei de 10 noiembrie, la ora 6:20, în municipiul Piatra-Neamț a avut loc un grav accident rutier, în care o persoană și-a pierdut viața, iar alta a fost rănită. O șoferiță de 53 de ani, în timp ce conducea pe strada Mihai Viteazul, din

FOTO. Pompieri SMURD din România, campioni mondiali la competiția World Rescue Challenge 2024, organizată în Insulele Azore

Gazeta valceana acum 2 ore
În perioada 5-9 noiembrie 2024, echipele de salvatori români SMURD, din cadrul ISU București-Ilfov, ISU Mureș și ISU Maramureș au reprezentat România la competiția mondială de salvare „World Rescue Challenge”, cel mai important concurs internațional

Bobby Allison, legendă a NASCAR, a murit la 86 de ani

News.ro acum 3 ore
Bobby Allison, fost pilot NASCAR, membru al Hall of Fame şi fondatorul „bandei Alabama” din curse, a murit, sâmbătă, la 86 de ani. Numele lui Allison se regăseşte în toate cărţile cu recorduri, ocupând locul patru în toate timpurile la victorii în s

Șapte din șapte state-cheie pentru Trump. A fost declarat învingător și în Arizona, câștigat de Biden în 2020

Ziare.com acum 5 ore
Amploarea victoriei lui Donald Trump a fost confirmată sâmbătă prin câştigarea statului Arizona, oferindu-i miliardarului republican o victorie clară în state-cheie, în timp ce se pregăteşte pentru tranziţie. După patru zile de numărare a voturilor,

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°