Mulţi bistriţeni au învăţat să citească orele privind ceasul din turnul Bisericii Evanghelice. Săptămâna viitoare se împlineşte un an de când acest ceas nu mai există.
Începând de astăzi, „Adevărul de Seară” va scrie în fiecare duminică despre câte un colţ de istorie a oraşului, în cadrul unui proiect jurnalistic menit să restituie memoria unui burg odinioară strălucitor.
Printre murmure şi foşnet de in, bumbac şi podoabe, saşii se aşezau în băncile bisericii la ora 10.00, cu cărţile de rugăciune în mână. Acompaniaţi de orga somptuoasă, participau la slujba religioasă până la ora 11.00.
Această întrunire duminicală era cel mai important eveniment al săptămânii, când saşii nu erau încă exilaţi în occident şi formau populaţia majoritară în Bistriţa.
Bistriţenii de origine română priveau fascinaţi la costumaţia saşilor care se strângeau în pâlcuri duminica: cămăşi albe, pantaloni cambraţi, scurte negre şi cizme, panglici de mătase, paiete, mărgele, pietre semipreţioase, ornamente florale cu trandafiri, lăcrămioare şi „nu-mă-uita”.
După port îşi dădeau seama dacă un bărbat era înstărit sau nu, dacă o femeie era măritată, logodită sau „de măritat”.
Aceste întâlniri duminicale încă mai aveau loc şi după ce numărul saşilor s-a împuţinat considerabil, după război.
„Veneam uneori la Biserica Evanghelică, aduşi de părinţi, duminica sau de Paşti şi vedeam încă saşii în costume tradiţionale. Acest lucru a durat cam până prin anii ´70”, povesteşte Thomas Hartig, vicepreşedintele Forumului Democrat German.
Ceasul din turn nu mai este
Dacă amintirile bistriţenilor despre ce era pe vremuri Biserica Evanghelică datează de câţiva zeci de ani, zidurile Bisericii datează deja de sute.
Saşii au pus prima piatră de temelie pe la începutul secolului al XIV-lea iar prime
