Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VOM TRĂI CA ÎN DEŞERT: Seacă România!

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 31 mai 2009 ·

Uscăciunea şi temperaturile ridicate au pus pe jar sudul României. Meteorologii anunţă că nici în luna iunie şi nici în cele următoare nu sunt condiţii ca ploile salvatoare să apară. Sursa: ReutersSursa: ReutersSursa: Reuters

1 /.

Deja un milion de hectare de culturi agricole sunt compromise din cauza lipsei de precipitaţii şi a caniculei, indică o analiză a Ministerului Agriculturii. Fenomenul din prezent nu este unul izolat, în timp. De mai mulţi ani, jumătate din suprafaţa arabilă a României este periodic atinsă de secetă.

Practic, din cele 14,7 milioane de hectare de teren agricol - din care 9,4 milioane reprezintă teren arabil - nu mai puţin de 7 milioane hectare sunt afectate de lipsa apei pe perioade lungi de timp, arată datele Agenţiei Naţionale de Meteorologie.

În 20 de ani vom avea deşert

Agenţia Europeană de Mediu a făcut public un raport din care reiese că, în următorii ani, se vor înregistra importante creşteri de temperatură în sudul şi estul continentului. Seceta va fi resimţită în toate anotimpurile printr-o încălzire cu 5-7 grade Celsius şi o continuă scădere a precipitaţiilor, cu 20-40%.

„Cele mai afectate regiuni din România vor fi Dobrogea, Oltenia, sudul Mun teniei şi Banatul. În lipsa unor măsuri urgente, este posibil să asistăm la deşertificarea părţii de sud a ţării, în special în judeţul Dolj şi în Dobrogea. Alături de Spania, Italia şi Grecia, România se află printre primele care vor fi afectate de aceste schimbări, care vor fi vizibile încă din anii 2020-2030. Modificarea condiţiilor climatice va influenţa ecosistemele, aşezările umane şi infrastructura în toate palierele vieţii economico-sociale din România”, atrage atenţia raportul.

PROGNOZĂ

Se anunţă două luni de foc

Ploile din aceste zile aduc o linişte temporară. Es

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INCENDIU la locomotiva unui tren de călători în gara Balota. Circulația feroviară, întreruptă timp de aproape patru ore

Gandul acum 24 minute
Un incendiu izbucnit miercuri dimineață la locomotiva unui tren de călători în gara Balota, județul Mehedinți, a provocat evacuarea a aproximativ 300 de pasageri și întârzieri uriașe în traficul feroviar. Pompierii din cadrul ISU Mehedinți au fost a

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum 2 ore
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum o ora
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

Activist pentru drepturile animalelor, acuzat de atentate, prins după ce a fost căutat de peste 20 de ani de FBI

HotNews acum 36 minute
Daniel Andreas San Diego, un activist căutat de autoritățile americane în legătură cu trei atentate cu bombă comise în California în 2003, a fost arestat luni în Ţara Galilor, a anunţat marţi FaBI, potrivit News.ro care citează France 24. Activistul

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 9 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 9 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum 3 ore
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Horoscop pentru miercuri, 27 noiembrie 2024. Se conturează un final de etapă sentimentală pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Traversezi zile importante la capitolul relatii parteneriale si colaborari. Contextul astral de astăzi te ajută sa iei decizii radicale vizavi de activitatile desfasurate in comun cu altii. Este bine sa renunti la persoanele care simti ca nu

Atenţionare ANM: Cod galben de vânt şi ceaţă în vestul ţării

Mediafax acum 2 ore
Ambele avertizări Cod galben sunt valabile miercuri dimineaţă, până la ora 10.00. Astfel, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h, în zonele montane de peste 1.800 de metri din judeţele Caraş Secerib şi Hunedoara. De a

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/8°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°