Exact peste o săptămână, pe 7 iunie, vor avea loc alegerile europarlamentare.

Alegeri cu care, să fim sinceri, încă nu ne-am obişnuit. Bruxelles şi Uniunea Europeană par încă, aici pe malurile Dâmboviţei, o chestiune abstractă. Un concept cu care se joacă politicienii sau un Baubau cosmopolit care este în stare să nu ne mai trimită bani dacă nu suntem cuminţi

. Nici politicienii nu sunt mai breji, marea lor majoritate fiind preocupaţi să prindă o sinecură, două aici în teritoriu unde se fac încă bani frumoşi. Merită să te agiţi pentru un loc în Parlamentul European când banii se fac în ţară? Să-ţi iroseşti bruma de energie prin avioane, comisii şi printre raportori când poţi sta frumos la un şpriţ de vară cu organizaţia de bază şi să faci combinaţii? Păi, nu se merită!

În primăvara anului trecut am fost la Bruxelles. Nu pentru shopping, ci pentru a vedea cu ochii mei cum se desfăşoară treburile, să miros cum se fac jocurile.

I-am luat cam tare pe politicienii noştri, dar mi-am dat seama că unii dintre ei chiar făceau treabă acolo, nu frecau ţiparul. Puiu Pascu ştia că frontul naţional s-a mutat la Bruxelles şi că se află în prima tranşee, Titus Corlăţean îi exaspera pe colegii socialişti cu moţiuni, Adrian Severin îi umilea pe unii prin cunoştinţe, Maria Petre se bătea ca o leoaică pentru Basarabia şi drepturile românilor de peste Prut.

E drept, alţii tăiau frunze la câini sau credeau că sunt trimişi pentru ca la ordinul partidului să ne pârască. La fel ca odinioară la Înalta Poartă. În loc să ne comportăm precum ungurii sau alte naţionalităţi, ca un bloc compact, care urmăreşte interesul naţional, unii dintre ai noştri veneau cu rufele murdare să le spele în Parlamentul European.

Mentalitate care supravieţuieşte şi astăzi. Nu apucă vreun urmaş de-al lui Caragiale să păţească ceva, să-şi lu