Un văcar a fost găsit, aseară, de salvamontiştii dâmboviţeni mai mult mort decât viu. Bărbatul era în stare de inconştienţă, după ce a fost surprins de schimbarea bruscă a vremii, care a adus în munţii Bucegi, zona Padina, temperaturi sub zero grade Celsius şi zăpadă abundentă.
Şeful Salvamont Dâmboviţa, Doru Diaconescu, a declarat că echipele sale au plecat în căutarea a doi ciobani din Argeş, care s-ar fi rătăcit. Au găsit, în schimb, un văcar din Stoeneşti, în stare de inconştienţă, îmbărcat foarte subţire şi acoperit de zăpadă.
“Am plecat în căutarea celor doi ciobani. Pe drum am găsit un văcar, pe care l-a răpus frigul. Era aproape mort. Despre ceilalţi doi ciobani am aflat de la colegii mei din Argeş, dar şi de la un cioban pe care l-am întâlnit pe drum, că sunt bine, că sunt la adăpost”, a mai spus Diaconescu.
Salvamontiştii au anunţat imediat Ambulanţa, dar se aşteptau ca maşina să urce anevoios din cauza drumului greu accesibil şi acoperit cu zăpadă. Astfel, au dus victima la cabana Slavamont, unde i-au acordat primele îngrijiri medicale, încercând mai bine de o oră sa-l readucă la viaţă. Văcarul a fost la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte şi, potrivit lui Diaconescu, medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire.