Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europarlamentarele vor fi câştigate de antieuropeni şi extremişti de dreapta

Publicat in Gandul, duminică 31 mai 2009 ·

Media de participare la vot ar putea fi de 50%

Partidul care militează pentru ieşirea Marii Britanii din UE va obţine 19% din voturi

Criza economică şi tendinţele naţionaliste tot mai accentuate pe care le-a antrenat în statele UE vor da câştig de cauză în principal forţelor extremiste şi antieuropeniste din UE. Nemulţumirea alegătorilor şi apetitul pentru candidaţii extremişti par să fi eliminat, paradoxal, o altă problemă: absenteismul masiv, cu care se confruntă de fiecare dată alegerile pentru Parlamentul European. Cel puţin 43% dintre cetăţenii UE au declarat că se vor duce cu siguranţă la vot, în timp ce alţi 6% au menţionat că vor merge „probabil” la urne, potrivit ultimului sondaj realizat de TNS Opinion, la solicitarea Parlamentului European, relatează AFP. Situaţia este favorabilă formaţiunilor de extremă dreapta şi celor cu platforme antieuropene, antiimigraţie, antimusulmane – din Bulgaria şi până în Marea Britanie.

Peste tot în UE, campaniile acestora au fost extrem de agresive. De pildă, Partidul Naţional din Cehia a promovat, în clipurile electorale, ideea găsirii unei „soluţii finale la problema ţiganilor” (un eufemism pentru a exprima reluarea politicii naziste de purificare, a acuzat secretarul general al Consiliului Europei, Terry Davis). Tot o platformă neonazistă are şi Partidul Muncitorilor (Cehia), care a organizat marşuri „electorale” împotriva romilor. În Ungaria, aceeaşi situaţie – ultranaţionaliştii de la Jobbik (cei care au înfiinţat Garda Maghiară) mizează pe sentimentele xenofobe ale concetăţenilor unguri, iar predicţiile arată că vor obţine aproximativ 10% dintre voturi.

Mesaje naţionaliste şi antimusulmane

Marea Britanie excelează în mesaje naţionaliste şi antieuropene. Majoritatea britanicilor care vor vota la europarlamentare (circa 19%) vor opta pentru Partidul Independenţei (UKIP), care mil

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 4 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 8 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 3 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 3 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Informări publice - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 14 minute
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 6 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 12 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 14 minute
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum o ora
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°