La 23 de ani, fundaşul Universităţii Craiova ajunge, în premieră, la echipa naţională. Ovidiu Dănănae visa încă din copilărie să îmbrace tricoul naţionalei. Una dintre surprizele selecţionerului Răzvan Lucescu pentru meciul cu Lituania este fundaşul dreapta al Universităţii Craiova, Ovidiu Dănănae.
Crescut la juniorii „Ştiinţei“, Ovidiu a sperat, din prima zi de când s-a apucat de fotbal, să ajungă la echipa naţională. „Era un vis de-al lui“, a declarat, în exclusivitate pentru „Click!“ şi pentru„Adevărul“, Marius Purcaru, antrenorul care a lucrat cu Dănănae mai bine de opt ani.
Imediat după meciul din Ghencea, olteanul Ovidiu Dănănae a primit o veste care în mod sigur i-a mai îndulcit amarul provocat de înfrângerea suferită în faţa Stelei. A fost convocat de Răzvan Lucescu la prima reprezentativă în vederea partidei cu Lituania, din preliminariile Campionatului Mondial din Africa de Sud.
„Pentru mine, bucurie mai mare decât aceasta nu există. Să vezi copilul cu care ai muncit ani la rând cum face pasul spre echipa naţională este un lucru mare. Sunt foarte fericit pentru Ovidiu, care este un băiat extraordinar. Mă bucur că a ajuns aşa sus şi sunt convins că poate creşte şi mai mult în joc. Naţionala a fost un vis de-al lui“, a spus Purcaru.
Fotbalistul oltean era printre cei mai liniştiţi juniori. Cel puţin aşa povesteşte Purcaru: „Nu am avut niciodată probleme cu el. Ce îi spuneam, aia făcea. Nu ieşea din cuvântul meu!“ Dănănae provine dintr-o familie modestă, însă părinţii i-au fost mereu alături atunci când a venit vorba de sport. „Tatăl lui, care este şofer, venea mereu la antrenamente. Nu lipsea nici de la meciuri, evident“, a precizat antrenorul.
Lucescu jr schimbă faţa naţionalei
Răzvan a schimbat în proporţie mare lotul de jucători convocaţi la naţională.
D