Accidentele vasculare în cazul unora, dădăceala în cazul altora aduc bătrâni şi copii la o a doua şcoală: cabinetul de logopedie. Cuvintele apar unul câte unul. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
Luni, marţi, miercuri, joi, albastru, galben, roşu. Un accident vascular cerebral a şters colecţia asta de cuvinte din mintea lui Florin, un inginer în vârstă de 58 de ani. Bărbatul încearcă acum să le înveţe din nou, pe fiecare în parte, cu ajutorul unui logoped.
„Vorbim totuşi despre un om norocos”, explică doctorul Ştefania Budacu. Un accident vascular cerebral schimbă omul cu totul, iar Florin a suferit două acum doi ani, la doar câteva săptămâni distanţă.
„Spre deosebire de alţi pacienţi, nu l-am preluat mut: avea majoritatea cuvintelor, dar pronunţia era incorectă. În afară de acest lucru, avea şi o afazie nominală, adică uitase denumirea unor lucruri: culori, zilele săptămânii, lucruri pe care le-a învăţat din nou”, precizează medicul.
„Încearcă să spună «tablou»”
Sunt doar câteva dintre exerciţiile care-i dau bătăi de cap inginerului, în clipele acestea. E ca la şcoală. Florin a avut o temă pentru acasă, de care medicul îl întreabă acum. Răspunde ridicând din umeri, spune prin aceste gesturi că a făcut ce a putut, dar că îi este greu, că nu poate. În timp ce încearcă să rostească cuvintele propuse de logoped, Florin se mai opreşte din când în când cu un oftat. Îşi ridică privirea, extenuat.
Pe Florin îl ajută şi soţia. Îl ajută să dea nume lucrurilor din jur. „Mă trezesc dimineaţa la 6.30 şi facem exerciţiile pe care ni le dă logopedul, de exemplu, îl întreb ce vede pe perete şi el încearcă să spună «tablou». Este foarte greu, dar trebuie să reuşim”, spune îndurerată soţia lui Florin.
Când rămâne singur, e al naibii de greu. „Partea proastă este că soţia lui trebuie să muncească foarte