Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obama îşi scoate nevasta la teatru pe banii contribuabililor

Publicat in Jurnalul, duminică 31 mai 2009 ·

Preşedintele american a arătat încă o dată că ştie să-şi respecte promisiunile electorale pe care le-a făcut chiar şi faţă de soţia lui.

Foto: J. Scott Applewhite / AP Barack Obama a dat fuga la New York, pentru o cină romantică şi o piesă de teatru pe Broadway, pe care i le promisese celei mai puternice susţinătoare a sa în timpul campaniei prezidenţiale, nimeni alta decât "jumătatea" lui, Michelle. Un avion militar de mici dimensiuni, Marine One, redenumit ad-hoc cu această ocazie "Air Force One", a dus familia Obama de la Washington la New York, scrie Associated Press.

Cuplul prezidenţial a luat cina la "Blue Hill", din West Village, un restaurant vestit pentru meniurile din ingrediente naturale, cultivate şi crescute de proprietarul şi bucătarul-şef al localului, Dan Barber, la ferma sa. Apoi, au mers la Teatrul Belasco, unde au vizionat spectacolul dramaturgului August Wilson, "Joe Turner's Come and Gone", în care este vorba despre viaţa comunităţii de culoare din America la începutul secolului trecut, care începuse să migreze de la fermele din Sud, atrasă de Nordul industrializat.

Coloana oficială prezidenţială a fost urmărită pas cu pas pe Sixth Avenue, către teatru, de mulţimea de curioşi veniţi să salute cuplul prezidenţial american.

REPUBLICANII, OFENSAŢI

Casa Albă a refuzat să dea detalii despre costul călătoriei personale a soţilor Obama la New York. În schimb, republicanii au luat foc. Comitetul Naţional Republican (RNC) a dat un comunicat de presă, în care l-a criticat dur pe preşedintele Obama, pentru că, în timp ce el spune că "înţelege greutăţile" cu care se confruntă America, nu se poate abţine să iasă pentru "o noapte în oraş, cu soţia, pe banii publici.

Critica republicanilor a fost cu atât mai dură, cu cât, începând de mâine, General Motors începe procedurile legale de faliment. "Punerea în scenă:

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima reacție a lui Ianis Hagi, după ce Rangers a pulverizat-o pe Celtic » Marea dorință a românului

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
Ianis Hagi (26 de ani) a avut o prestație de vis joi seara, în victoria fără drept de apel a celor de la Rangers, pe teren propriu, . 3-0 a câștigat echipa românului, care a ieșit la rampă după doar 7 minute. - Nicolas Raskin

Marcel Ciolacu: Faptul că suntem pe deplin în Spaţiul Schengen din acest an va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru a depăşi acest context internaţional dificil

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că intrarea completă a României în Spaţiul Schengen din acest an ”va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru a depăşi acest context internaţional dificil”. ”Faptul că suntem pe deplin în Spaţi

Un copil de 8 ani a rezistat cinci zile într-un parc de vânătoare plin cu lei. Ce tehnici de supraviețuire a folosit

Ziare.com acum o ora
Un băiat de opt ani a fost găsit în viaţă după ce a supravieţuit cinci zile într-un parc de vânătoare populat cu lei şi elefanţi în nordul statului Zimbabwe, a relatat un membru al parlamentului din această ţară, potrivit BBC. Calvarul a început cân

Marcel Ciolacu, după ce România a intrat și terestru în Schengen: „Asta înseamnă mai mulți bani care vor întra în conturile firmelor noastre”

HotNews acum 43 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, joi, pe Facebook, că aderarea deplină a României la Schengen este mai mult decât un moment simbolic: este o „garanție că exporturile românești vor avansa puternic în acest an”. „Faptul că suntem pe deplin în spaț

UPDATE - FBI confirmă: Atacatorul din New Orleans a acţionat singur şi nu există „nicio legătură concretă” cu explozia din Las Vegas / Filmul evenimentului / Ce a povestit un vecin

News.ro acum 29 minute
Oficialii FBI au făcut joi declaraţii de presă în care au furnizat cele mai recente detalii cu privire la ancheta în cazul atacului terorist din New Orleans, confirmând ceea ce presa americană dăduse anterior pe surse: suspectul a fost un lup singur

Ce spune Călin Georgescu despre atacarea la CEDO a anulării alegerilor prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu a comentat joi, pe X, decizia de a ataca la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia Curții Constituționale privind anularea primului tur al alegerilor prezidențiale: „Dacă justiția română nu a adus dreptate, atunci poate

UPDATE - Biden şi-a convocat joi echipa de securitate naţională pentru actualizări în cazul atacului din New Orleans. ABC News: Autorităţile nu mai cred acum că mai există alţi suspecţi implicaţi / FBI confirmă informaţiile

News.ro acum o ora
Preşedintele Joe Biden îşi va convoca echipa sa de securitate naţională, joi, în Situation Room, sala specială a Casei Albe pentru situaţii deosebite de securitate, pentru a primi o actualizare despre ancheta privind atacul din New Orleans, a declar

Şeful poliţiei din Gaza, ucis într-un atac israelian soldat cu alte victime, printre care femei și copii

HotNews acum 2 ore
Atacul israelian în care au fost uciși cel puțin 11 oameni, printre care șeful poliţiei din Fâşia Gaza, dar și femei și copii, a avut loc joi, în apropierea taberei de refugiaţi Al Mawassi din sudul enclavei, potrivit CNN și News.ro. Bombardamentul

Suspectul atacului din New Orleans plănuia să-și ucidă familia și să se alăture ISIS. Înregistrările video descoperite dezvăluie intențiile sale periculoase

Libertatea acum 2 ore
Într-o serie de videoclipuri înfricoșătoare, Shamsud-Din Jabbar, suspectul atacului mortal de Anul Nou din New Orleans, și-a dezvăluit planurile macabre de a-și ucide familia și dorința de a se alătura ISIS. Potrivit News.ro, bărbatul de 42 de ani a

Republica Moldova schimbă moneda de referinţă de la dolar la euro. Maia Sandu: „Un simbol al integrării noastre economice în Uniunea Europeană”

Mediafax acum 3 ore
Euro va înlocui dolarul american în această funcţie, o măsură ce confirmă orientarea economică a Republicii Moldova spre Uniunea Europeană, informează agenţia Moldpres, care citează Serviciul de presă al Preşedinţiei. Acţiunea va aduce beneficii pen

Vremea

București
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

1°/7°
dum.

0°/4°
Iasi
acum

joi

3°/11°
vin.

2°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/3°
Constanta
acum

joi

2°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

2°/8°
dum.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-2°/1°
dum.

-2°/1°
Timisoara
acum

joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/4°