Banca Naţională a României (BNR) a plătit în aprilie, pentru prima dată în ultimii nouă ani, impozit pe profit, pe fondul unor câştiguri semnificative în ultimele două trimestre, care au contribuit la stingerea pierderii rămasă neacoperită din perioada anterioară. "BNR nu numai că şi-a acoperit toată pierderea acumulată în ultimii ani, dar în aprilie, după nouă ani, e prima dată când am plătit impozit pe profit la bugetul de stat. Profit facem de câţiva ani, însă
Banca Naţională a României (BNR) a plătit în aprilie, pentru prima dată în ultimii nouă ani, impozit pe profit, pe fondul unor câştiguri semnificative în ultimele două trimestre, care au contribuit la stingerea pierderii rămasă neacoperită din perioada anterioară.
"BNR nu numai că şi-a acoperit toată pierderea acumulată în ultimii ani, dar în aprilie, după nouă ani, e prima dată când am plătit impozit pe profit la bugetul de stat. Profit facem de câţiva ani, însă cu profitul înregistrat acopeream piederile din perioada când BNR a trebuit să facă sterilizările mari", a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX.
În perioada 2001-2006 BNR a înregistrat pierdere, iar până în 2004, inclusiv, pierderea a fost acoperită din câştiguri nete din reevaluarea activelor şi pasivelor în valută. Profitul din anul 2007 a fost folosit pentru acoperirea pierderilor din anii anteriori.
"Începând din toamna anului trecut, trimestrul IV şi trimestrul I din acest an, profiturile au fost foarte mari. Noi ne aşteptam ca pe la sfârşitul anului 2009 să trecem pe profit impozabil. Legea nu ne permite să plătim impozit pe profit până nu acopeream pierderile pe anii anteriori (...) Cu câteva trimestre înainte au fost acoperite pierderile, ceea ce a mai rămas din pierderile de anii trecuţi, şi în aprilie 2009 am plătit pentru prima dată, din 2001, impozit pe profit. Î