A învăţat secretul ţesutului la război de la bunica şi mama ei. Speră că va transmite această artă şi la generaţiile următoare. Profil:
Născută: 24.02.1944, comuna Şagu, judeţul Timiş
Educaţie: gimnaziu
Familie: căsătorită, 4 copii
Mărioara Bun este una dintre cele mai cunoscute ţesătoare din zona Aradului, mai precis din comuna Şicula unde şi locuieşte. S-a născut în urmă cu 65 de ani, în comuna Şagu, înconjurată de artă şi de frumos.
Mama şi bunica sa au fost cele care au învăţat-o secreterele ţesutului la război. Aşa a devenit Mărioara de-a lungul anilor cea mai vestită ţesătoare la război din partea de vest a ţării şi creatoare de modele de costume populare.
Face costume de spectacol
„Am făcut de-a lungul anilor multe costume. Interpreţi cunoscuţi din muzica populară precum Florica Zaha, Dana Jurjuţ şi Florica Bradu ori Barbu Lăutaru, toţi au trecut prin mâinile mele. Le-am făcut costume de spectacole şi i-am ajutat ori de câte ori au avut nevoie de vreun accesoriu făcut la război”, îşi aduce aminte ţesătoarea.
Mărioara participă la fiecare târg cu specific popular organizat la Arad sau în ţară. Se mândreşte cu modelele pe care le-a cusut şi spune că fiecare port ieşit din mâinile ei este unul cu totul deosebit deoarece îşi pune toată dragostea în el. „Mama şi bunica mea m-au învăţat tot ce ştiu. Cu toate că unii spun că e greu să coşi la un război, eu nu sunt de aceeaşi părere. Dacă îţi place cu adevărat ce faci, este foarte simplu”, spune Mărioara.
Război vechi de peste 100 de ani
Cu toate că a ajuns la vârsta de 65 de ani, Mărioara nu renunţă la război, întrecându-şi uneori fiicele ori nepoatele prin complexitatea unor modele. Ţesătoarea a transmis tradiţia cusutului la război şi fetelor, respectiv nepoatelor ei. Toate lucrează la