Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicatele din Mureş abandonate de parlamentari

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 1 iunie 2009 ·

Vineri, 29 mai, la orele dimineţii, trebuia să aibă loc o întâlnire între reprezentanţii Uniunii Sindicale Teritoriale Filiala Mureş a CNS Cartel Alfa şi cei care reprezintă populaţia judeţului Mureş în Parlamentul României. Spre surprinderea tuturor, la întâlnirea care avea ca şi temă de discuţie „Măsuri reale împotriva crizei” nu şi-a făcut apariţia nici un parlamentar. Singura excepţie a fost deputatul Ciprian Dobre care, fiind prins cu vizita lui Crin Antonescu, şi-a delegat şeful de cabinet, Ovidiu Vulc, să-l reprezinte în faţa sindicatelor. „Am invitat parlamentarii să participe la această masă rotundă pe o temă foarte importantă şi de actualitate. Constat că nu am fost onoraţi cu prezenţa dânşilor, probabil sunt preocupaţi cu alte probleme mai importante”, a declarat Markos Gyorgy, preşedintele UST Filiala Mureş a CNS Cartel Alfa.

Ioana Duşa, preşedinta sindicatului Raifeissen, consideră că atitudinea parlamentarilor arată felul în care privesc aceştia mişcarea sindicală. „Sinceră să fiu absenţa acestor domni parlamentari sau oameni politici ai judeţului nu este tocmai o surpriză sau o revelaţie pentru noi şi asta arată atitudinea şi ceea ce gândesc dumnealor faţă de mişcarea sindicală din România. Clasa politică nu face decât să confirme la fiecare mandat că îşi fac prezenţa numai când trebuie să adune voturi electorale”, a spus Ioana Duşa.

Contactaţi telefonic, parlamentarii mureşeni au avut motive şi viziuni diferite. Deputatul PD-L Doru Oprişcan ne-a declarat că a avut program de audienţe şi că a primit invitaţia cu o zi înainte. „La prima întâlnire le-am adresat rugămintea să fim anunţaţi cu cel puţin o săptămână înainte. Eu vinerea am program de audienţe şi am mereu 4-5 persoane care vin la cabinet. Abia ieri am primit invitaţia şi nu puteam trimite cetăţenii acasă”, ne-a declarat Oprişcan. Senatorul PSD, Corneliu Grosu a fost plecat la o

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum a primit Casa Albă vestea că nu Trump a câștigat premiul Nobel pentru Pace: „Nu va mai fi niciodată un om ca el”

HotNews acum 5 ore
Comitetul norvegian care a decis să nu-i acorde lui Donald Trump premiul Nobel pentru Pace pe care îl dorea foarte mult „a pus politica înaintea păcii”, a afirmat directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung. „Președintele Trump va continua

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 3 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Rogobete: Reducem blocajul livrărilor de perfuzabile. Spitalele vor fi aprovizionate constant

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat vineri că va fi redus blocajul livrărilor de soluţii perfuzabile şi spitalele vor fi aprovizionate constant, transmite Agerpres. Urmărește cele mai

Rezerviștii din București și Ilfov, chemați de MApN la un exercițiu de mobilizare

Adevarul acum 47 minute
Rezerviștii din București și Ilfov vor participa, între 12 și 20 octombrie, la exercițiul de mobilizare MOBEX B-IF-25, organizat de Ministerul Apărării Naționale (MApN) pentru verificarea pregătirii populației și a instituțiilor pentru apărare.

FOTO Captură record! Aproape 5 milioane de bancnote contrafăcute descoperite în portul Constanța Sud,

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma cooperării instituționale D.C.C.O. – Oficiul Național Central pentru combaterea falsurilor de moneda cu Biroul Vamala de Frontieră Otopeni și Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud, la data de 10 octombrie 2025, în portul Constanța Sud, au

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 7 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum 10 ore
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța! Recomandările Primăriei

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă mâine, în intervalul orar 09:00-18:00. În intervalul menționat, în Dobrogea, vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 50...60 km/h și izolat 70 km/h. Local și temporar, intensificări ale vân

„Nu e o problemă pentru noi” dacă SUA refuză să prelungească tratatul New START, spune Putin. „Rusia continuă să dezvolte și să testeze arme nucleare de nouă generație”

HotNews acum 20 minute
Rusia dezvoltă noi arme strategice și nu ar fi critic pentru Moscova dacă SUA ar refuza să prelungească limitele privind numărul de ogive nucleare stabilite într-un tratat privind armele nucleare care expiră anul viitor, a declarat vineri președinte

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/20°
sâm.

9°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/18°
sâm.

8°/14°
dum.

9°/15°
lun.

9°/12°
Constanta
acum

14°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/16°
lun.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/11°
dum.

8°/13°
lun.

9°/12°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/18°
dum.

10°/18°
lun.

9°/17°