Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chrysler, aproape Fiat

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 1 iunie 2009 ·

Decizia privind vânzarea activelor Chrysler grupului italian Fiat ar putea fi luată astăzi de judecătorul care se ocupă de cazul falimentului producătorului auto de peste Ocean.

Prin această vânzare se vrea crearea unui „Nou Chrysler”, deţinut de Fiat, de sindicate şi de guvernele Canadei şi Statelor Unite ale Americii, în schimbul a două miliarde dolari plătiţi creditorilor, potrivit Reuters. Deşi directorul executiv al Chrysler, Robert Nar delli, a spus săptămâna trecută, în faţa instanţei, în cadrul procesului de faliment, că vânzarea majorităţii activelor către Fiat ar putea fi încheiată vineri, judecătorul a precizat că se va pronunţa abia în decursul zilei de luni.

Avocaţii care susţin acordul au afirmat însă că vânzarea Chrysler este singura alternativă la lichidarea companiei, la păstrarea operaţiunilor sale, salvarea a peste 100.000 de slujbe din sectorul producţiei de automobile şi prevenirea unor şocuri suplimentare ce ar afecta economia americană. Având active de 39 miliarde dolari, Chrysler a înaintat cerere pentru cel de-al cincilea faliment ca mărime din istoria Statelor Unite.

La acest acord se opun reprezentanţii unei serii de fonduri de pensii din Indiana. Avocaţii acestora au declarat că vor face apel dacă vânzarea este acceptată.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu susţine că SUA nu au făcut solicitări cu privire la situaţia juridică a fraţilor Tate

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu susţine că SUA nu au făcut solicitări către România cu privire la situaţia juridică a unor influenceri cunoscuţi. Precizările vin după ce Financial Times a anunţat că Washingtonul a exercitat presiuni asupra autorităţilor ro

Doliu în lumea culturală din România. Tenorul Felician Mureșan a decedat subit la doar 43 de ani

Ziua Constanta acum 3 ore
Doliu în lumea culturală din România. Tenorul Felician Mureșan a decedat la doar 43 de ani. Anunțul a fost făcut de Filarmonica de Stat Oradea pe rețelele de socializare. „Cu profundă durere anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru, tenor

Bărbatul care l-a ameninţat pe TikTok pe Ilie Bolojan a fost reţinut de procurori

Mediafax acum 4 ore
Bărbatul care a adresat pe TikTok ameninţări cu acte de violenţă împotriva Preşedintelui interimar al României şi împotriva familiei acestuia, în legătură cu exercitarea funcţiei, a fost reţinut. El urmează să fie prezentat în faţa judecătorilor cu

Planul roșu de intervenție, activat pentru aterizarea de urgență a unui avion cu peste 200 de pasageri la bord. Ce a cauzat panica pe aeroport

Ziare.com acum 4 ore
Un avion cu peste 200 de persoane la bord a aterizat de urgență marți, 18 februarie, pe Aeroportul Cluj-Napoca marți, 18 februarie. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, iar acum toți pasagerii aeronavei sunt în siguranță, anunță ISU C

Avem un episod de ger care se va întinde probabil până pe data de 24 februarie. „Nu există niciun fel de risc să rămânem fără gaz sau fără energie electrică”, ne asigură ministrul Energiei

HotNews acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, după comandamentul de iarnă convocat la minister, că pe prognozele pe care le-a primit, avem un episod de ger care se va întinde probabil până pe data de 24 februarie, el dând asigurări că nu

”Degeaba schimbăm conductele, dacă nu există agent termic care să treacă prin ele”. Nicușor Dan propune fuziunea ELCEN cu Termoenergetica

Ziare.com acum 3 ore
Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, pledează pentru fuziunea ELCEN cu Termoenergetica marți, 18 februarie. Edilul care candidează independent la alegerile prezidențiale spune că situația termoficării din București s-ar putea îmbunătăți doar

Erdogan propune Turcia, după o întâlnire cu Zelenski la Ankara, drept o ”gazdă ideală” a unor negocieri între Rusia, Ucraina şi SUA

News.ro acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan anunţă marţi că Turcia ar fi o ”gazdă ideală” a unor negocieri de pace în Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”Ţara noaastră va fi o gazdă ideală a probabilelor negocieri între Rusia, Ucraina şi Statele Unite

Nicuşor Dan, despre deszăpezire: Responsabilitatea principală a fost a primarilor de sector

Mediafax acum 2 ore
„Da, am plecat luni şi marţi. Azi e marţi, mâine dimineaţă voi fi la Bucureşti. Am plecat luni şi marţi, am delegat directorilor responsabili. Din ceea ce priveşte problema ninsorii, am fost în legătură directă cu directoarea serviciilor publice, di

Marcel Ciolacu vrea convocarea CSAT după ce JD Vance a criticat anularea alegerilor prezidențiale din România

Libertatea acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți, 18 februarie, într-o discuție cu jurnaliștii la Palatul Victoria, că în opinia sa se impune convocarea CSAT după afirmațiile vicepreședintelui SUA, JD Vance, dar acest lucru trebuie făcut de preşedintele in

Calendarul pentru înscrierea la creșă și grădiniță, supus dezbaterii publice. Când ar putea începe depunerea cererilor

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Educației a pus în dezbatere publică calendarul de înscriere pentru creșă și grădiniță pentru anul școlar 2025-2026, iar cererile ar trebui să fie depuse începând cu 26 mai. ”Copilul tău începe grădiniţa sau creşa la toamnă? Am lansat în

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-9°/-0°
joi

-12°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-2°
mar.

-5°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-4°/2°
vin.

-5°/0°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

0°/2°
joi

-1°/2°
vin.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-6°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-2°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/4°
vin.

-3°/4°