Capitala a devenit un oraş în care este aproape imposibil să trăieşti liniştit: lipsa spaţiului, străzile din ce în ce mai aglomerate şi nepăsarea autorităţilor locale, preocupate doar să mărească amenzile, i-au făcut pe mulţi dintre locuitorii Bucureştiului să nu se mai suporte unii pe alţii. Sursa: Octavian Cocoloș
Au şi motive: în timp ce şapte şoferi îşi dispută un singur loc de parcare, alţii, „mai inspiraţi şi mai potenţi”, au ajuns să-şi extindă proprietatea pe spaţiul public. Nu doar că şi-au delimitat ilegal locurile de parcare - închiriate pentru câteva ore pe zi (mai exact, între 18.00 şi 8.00) de la Administraţia Domeniului Public (ADP) -, dar au reuşit să obţină avize pentru a-şi îngrădi până şi trotuarul din faţa casei.
Asta, pentru ca niciun „tupeist” de concitadin să nu le tulbure liniştea, să nu le micşoreze spaţiul de deschidere a porţii sau, mai grav, să le blocheze cumva accesul în garaj - transformat în „accesoriu obligatoriu” al oricărei vile impunătoare.
„Nu mai aveam pe unde ieşi”
La Dispensarul „Trei Scaune”, de pe strada cu acelaşi nume din sectorul 2, vin zilnic zeci de familii cu copii bolnavi. De aceea, în faţa policlinicii, dar şi vizavi, locurile de parcare sunt la mare căutare. Trotuarul îngust nu mai face faţă maşinilor, dar locatarii din zonă s-au obişnuit să meargă pe stradă.
Problema a căpătat însă iz de scandal când familia care locuieşte vizavi de policlinică şi-a îngrădit bucata de trotuar din faţa casei. Vecinii s-au plâns, iar pacienţii dispensarului au înjurat printre dinţi. Singurii câştigaţi sunt proprietarii, familia Calagiu, care au acum loc suficient să iasă din casă. „Avem autorizaţie de la primărie, n-am pus de capul nostru stâlpişorii. Dacă aţi şti cum era aici...”, spune doamna Calagiu, ca răspuns la acuzaţia că „şi-a luat trotuar”. Primăria le-a aprobat