Echipa naţională de volei masculin a ţării noastre a obţinut calificarea la ultimul turneu preliminar din cadrul Campionatului Mondial din 2010 din Italia.
Selecţionata României a dispus duminică-seară de prima reprezentativă a Danemarcei cu scorul de 3-0 şi a încheiat grupa pe poziţia a doua, după echipa Portugaliei, care a adunat acelaşi număr de puncte cu cel al tricolorilor, şapte, însă a avut un punctaveraj mai bun. România a învins Portugalia, scor 3-0, în meciul direct.
Reprezentativa României va juca, între 14 şi 30 august, pentru primele două locuri în grupa L, care se va juca în Serbia. Adversarele echipei noastre vor fi Serbia, locul patru la Campionatul Mondial din 2006, Spania şi pierzătoarea partidei dintre Olanda şi Turcia. În cazul în care România se va clasa pe primele două locuri din serie, se va califica la Campionatul Mondial.
La doar câteva zile după încheierea meciurilor de la Povoa de Varzim, voleibaliştii români vor participa la nou-înfiinţata Ligă Europeană, în cadrul căreia vor juca, în ordine, cu Germania, Grecia şi Belgia, partide tur-retur, între 5 iunie şi 12 iulie. Turneul Final Four al Ligii Europene va avea loc în perioada 17-19 iulie.