Firmele de specialitate resimt acut recesiunea economic şi oferă reducer,i pentru a-şi atrage clienţii Permisul auto scoate din buzunarele sibienilor peste 1.000 de lei. Mai puţin de 40 % dintre candidaţi trec examenul „de permis”. Obţinerea permisului auto nu mai este o prioritate pentru sibieni, cel puţin judecând după numărul celor care se înscriu la cursurile şcolilor de şoferi. În anii trecuţi, şcolile de şoferi lucrau la capacitate maximă, iar unele abia făceau faţă numărului mare de candidaţi.
Câştigă cine se adaptează
De la începutul acestui an, numărul celor care vor să înveţe să conducă a scăzut însă considerabil. Chiar şi în aceste condiţii, o mare parte din firmele de specialitate preferă să menţină tarifele ridicate. Pentru puţinii administratori de şcoli de şoferi care s-au adaptat la situaţie şi au acceptat să scadă preţurile, situaţia nu este la fel de îngrijorătoare. „La noi se înregistrează o scădere cu aproximativ 10% faţă de anul trecut, însă nu ne facem probleme. Clienţii continuă să vină. Sunt determinaţi, probabil, şi de faptul că avem cel mai mic tarif. Am redus cu 100 de lei preţul pentru categoria B. Acum, şcoala costă între 750 şi 850 de lei, în funcţie de modul în care se face plata. De exemplu, dacă viitorul şofer plăteşte integral, are o reducere de 50 de lei, iar studenţii şi elevii beneficiază de încă 50 de lei reducere”, ne-a spus Horaţiu Baltador, directorul şcolii de şoferi Prima. La alte şcoli de şoferi din Sibiu, preţul este de aproximativ 950 de lei. La această sumă, se adaugă taxele pentru întocmirea dosarului, pentru achitarea cărora elevii trebuie să cheltuiască sume de aproape 200 de lei.
Examen greu
Sibienii nu stau deloc bine când vine vorba de promovarea examenului pentru permisul de conducere auto. De la începutul anului până în prezent, nici jumătate dintre ca