FC Braşov a învins cu 2-0 în Ştefan cel Mare, pe Dinamo, şi a trimis titlul de campioană la Urziceni. În acelaşi timp, Unirea a trecut, în deplasare, de Poli Timişoara, fiind în proporţie de 99 % noua campioană a României. Ironizat de-a lungul timpului de Mircea Rednic, care l-a numit în dese rânduri "băiatul lui tata", Răzvan Lucescu i-a făcut şah mat pe dinamovişti şi i-a dat o lecţie actualului tehnician al "alb-roşilor". Plecat cu gânduri mari în Ştefan cel Mare, Lucescu jr şi-a respectat promisiunea şi a oprit Dinamo din cursa pentru campionat. Chiar dacă "galben-negrii" nu mai aveau practic pentru ce lupta, "Juniorul" a ştiut să-şi motiveze elevii, pe care i-a purtat spre un succes răsunător, care a răsturnat ierarhiile în Liga 1. Răzvan Lucescu a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că merită să fie la echipa naţională, fiind cu două clase peste Mircea Rednic, care nu a avut reacţie la mutările selecţionerului. Astfel, un personaj care a fost crescut în spiritul lui Dinamo, a îngropat o echipă a cărei glorie a apus de multă vreme.
Victorie după 40 de ani în "Groapă"
Deşi a preferat să înceapă precaut, cu Paolo Adriano închizător şi cu un singur vârf în avanposturi, Romeo Surdu, braşovenii s-au apărat bine şi au câştigat un meci împotriva sistemului. Ocaziile lui Ilyes (min. 16) şi Cătălin Munteanu (min. 18) au arătat o grupare FC Braşov dornică de victorie, care nu venea în Ştefan cel Mare să se predea. Bomba campionatului a fost detonată de Marius Măldărăşanu, care a finalizat perfect, cu un şut din 10 metri, un triunghi de pase început pe traseul Cătălin Munteanu - Romeo Surdu. Minutul 36 a adus cea mai mare ocazie a "stegarilor", dar Roman a fost blocat excelent de Dolha. Dinamo a început disperată mitanul secund, iar după ocazia monumentală ratată de Dănciulescu, acelaşi Mihai Roman a scăpat singur pe contraatac şi l-