Fundaşul lui Getafe, Cosmin Contra, a declarat, luni, agenţiei NewsIn, că meciul cu Santander, din ultima etapă a Primerei Division, în urma căreia echipa a evitat retrogradarea, are şanse mari să fie ultimul din cariera sa, mai ales după ce conducerea nu i-a propus prelungirea contractului.
"În principiu, meciul cu Santander a fost ultimul pentru mine la Getafe. Abia s-a terminat partida, de azi am intrat în vacanţă, iar miercuri vom avea cina de sfârşit de an. Apoi, pot să discute cu mine despre o posibilă prelungire a contractului, vor avea timp până când voi pleca şi eu în concediu. Momentan, nu am primit nicio ofertă de la nimeni. În România sunt slabe şanse să mă întorc, dar şi să fiu ofertat", a spus Contra.
Fotbalistul în vârstă de 34 de ani este mulţumit de evoluţiile sale din sezonul recent încheiat în Spania, acolo unde a evoluat în 27 de partide şi a marcat două goluri. "Mă bucur că am reuşit să ne salvăm de la retrogradare, am avut emoţii până la final, dar totul e bine când se termină cu bine. Aş fi putut evolua mai mult, dar mă bucur că am putut să îmi ajut echipa până în ultimul moment. În principiu, a fost un an bun pentru mine".
Acesta a anunţat că se va retrage în cazul în care nu i se va propune prelungirea contractului cu Getafe, urmând să înceapă cursuri pentru a deveni antrenor. "Dacă nu mi se va propune prelungirea, atunci mă voi retrage din cariera de jucător. Am făcut deja aici, la Federaţia spanolă, cursurile şi am diplomă de director sportiv, iar apoi voi începe cursuri pentru antrenor. Oricum, eu voi rămâne la Madrid, nu mă întorc în România. Familia mea este bine aici, eu sunt bine, nu are rost. Dacă peste câţiva ani, cineva din România are nevoie de experienţa mea, dar nu ca jucător, e posibil să mă întorc", a precizat Contra.