Fostul lider mondial a jucat pentru ultima oară în carieră la Roland Garros.Deşi nu a împlinit încă 30 de ani, excentricul Marat Safin a anunţat că se va retrage la finalul acestui sezon. Considerat unul dintre cele mai mari talente ale ultimului deceniu, tenismenul rus a confirmat, săptămâna trecută, după eliminarea în turul II la Roland Garros, că va pune racheta în cui la finalul acestui an.
În ultimul său meci pe zgura pariziană, fostul număr unu mondial a fost învins de francezul Josselin Ouanna, numărul 134 ATP, la capătul unui meci dramatic încheiat în cinci seturi, 6-7, 6-7, 6-4, 6-3, 8-10.
„Este o manieră foarte urâtă pentru a termina, dar e-n regulă, nu e chiar atât de trist“, a spus sec rusul, care nu a precizat nimic în legătură cu ce va face după încheierea carierei. „Vreau să ies din tenis. Să mă gândesc 24 de ore din 24 la tenis, asta mă omoară“, a explicat fostul învingător al US Open şi Open Australia.
Carieră tumultuoasă
Născut într-o familie de origine tătară, Safin a început tenisul la clubul Spartak Moscova alături de alte nume celebre ale tenisului mondial: Anna Kournikova, Elena Dementieva şi Anastasia Myskina. La 14 ani, adolescentul Safin a părăsit ţara natală şi s-a stabilit la Valencia, unde a desluşit tainele jocului pe zgură.
La 18 ani, rusul devenea deja un nume în sportul-alb, reuşind victorii de prestigiu în faţa unor vedete precum Andre Agassi şi Gustavo Kuerten. Ascensiunea a fost una formidabilă şi la 20 de ani, capriciosul Marat cucerea titlul la US Open după o finală cu legendarul Pete Sampras. Graţie acestui rezultat, rusul a urcat pe locul I în clasamentul ATP şi a rămas în fruntea ierarhiei masculine timp de nouă săptămâni.
Un atlet desăvârşit, Marat Safin a fost supranumit chiar de specialişti drept prototipul jucătorului mileniului III. Acci