Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Jocuri şi tradiţii de 1 iunie la Bran

Publicat in Adevarul, luni 1 iunie 2009 ·

Sute de copii de la grădiniţele şi şcolile din zona Bran-Moeciu, dar şi din Braşov, Codlea sau Râşnov au avut ieri parte de o sărbătoare de zile mari. Micuţii din cliclul primar au mers la Castelul Bran unde s-au întâlnit cu meşteşugari din toate colţurile ţării, care le-au dezvăluit secretele tradiţiilor româneşti Imediat ce au ajuns la poarta castelului copiii au fost întâmpinaţi de celebrul bufon Marcelo şi de Arturo, gazda de curte. Cele două personaje erau nelipsite de la evenimetele Casei Regale la începutul secolului trecut. Micii vizitatori au aflat cum era odinioară viaţa la castel, dar şi care erau tradiţiile  şi obiceurile  acum mai bine de o sută de ani. 

Au modelat lutul

După „lecţia de istorie“ a venit şi momentul mult aşteptat. Copiii au putut pune în practică tot ce le-au spus meşteşugarii prezenţi la săbătoare. „Ucenicii“ au învăţat să mânuiască roata olarului şi au reuşit să facă farfurii şi statuete, pe care le-au pictat apoi cu motive din zona Horezu.  Cei mai pricepuţi dintre copii au reuşit să realizeze fluiere în formă de păsări sau răţuşte.  „Copiii vor învăţa să facă căsuţe, castele, dar şi figurine cu chipul lui Vlad Ţepeş, toate unicate. Cu siguranţă cei mici vor pleca încântaţi de aici“ a spus Nicolae Diaconu Şofroneşti, meşter popular din zona Codlea.

Concurs de tir cu arcul

Elevii au putut participa şi la concursuri de tir cu arcul pe echipe. Pentru ca totul să fie cât mai original, copiii au primit costume de cavaleri şi au putut să îşi picteze singuri scuturile cu simbolurile pe care şi le-au dorit.  Cel mai mic participant a fost un băiat de doar 4 ani din satul Poarta (Bran) care a ţinut neapărat că să se lupte de la egal la egal cu copiii mai mari. „Am văzut că e concurs şi vreau şi eu să trag cu arcul neapărat“ a spus Cătălin Bârzoiu , în timp ce aştepta să îi vină rândul la tolba c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, pus sub acuzare la Paris. Suspiciuni de corupţie în cadrul Interpol

Adevarul acum 26 minute
Vitalie Pîrlog, fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, a fost extrădat şi pus sub acuzare vineri în Franţa. El este suspectat că a şters notificări roşii ale Interpol pentru ca fugari daţi în urmărire să poată scăpa de justiţie.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 37 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 59 minute
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 50 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 10 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 10 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°