Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: „Poveste de 1 iunie” pentru copii băimăreni

Publicat in Adevarul, luni 1 iunie 2009 ·

La grădiniţa nr. 20 din oraş, educatoarele le-au pregătit copiilor o scenetă surpriză

La grădiniţa nr.20 din Baia Mare educatoarele sărbătoresc ziua celor mici într-un mod inedit. Ele au interpretat rolul unor fetiţe neastâmpărate şi al unei fetiţe devenită educatoare peste noapte. „În fiecare an copii sunt cei care „muncesc” de ziua lor. Acum a venit rândul nostru să le pregătim ceva special”, afirmă Clara Kirmaier, directoarea grădiniţei.

„Poveste de 1 iunie” este sceneta surpriză în care au jucat opt educatoare. Piesa care a durat 10 minute detaliază o zi din viaţa unei fetiţe răsfăţate care nu vrea să-şi mai asculte mămica şi-şi doreşte să schimbe rolul cu aceasta. Vrăjitoarea cea bună îi îndeplineşte dorinţa şi fetiţa ajunge educatoare la nişte copii neastâmpăraţi. Când îşi dă seama ce greu e să ai grijă de copii, fetiţa îşi doreşte să redevină copil cu promisiunea ca de acum înainte să-şi asculte părinţii. „Am auzit de iniţiativa educatoarelor şi mi se pare foarte interesant. Cu siguranţă îmi va aduce aminte de vremea copilăriei”, a declarat înainte de spectacol Erika Aantal, de 37 de ani, una dintre mămici.

Cadouri din partea primăriei

În fiecare sală a grădiniţei nr. 20 copii s-au putut bucura de activităţi diferite. Dansurile folclorice şi cele moderne, cântecele şi jocurile muzicale au condimentat programul micuţilor. „După ce copii asistă la toate aceste activităţi, mergem în parcul Mara unde aceştia cântă şi dansează şi cel mai important, îşi prezintă costumele”, sublinează directoarea grădiniţei.

Părinţii au muncit de zor să croiască pe măsura copilaşilor costume de poveste: zmei, prinţese, luptători neînfricaţi şi animăluţe drăgălaşe, au umplut holurile şi sălile grădiniţei. Pentru a-i răsplăti pentru eforturile depuse în fiecare zi la grădiniţă, de ziua lor, micuţii au primit din partea primăriei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 10 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 10 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi respinge ideea reluării primului tur: „Ar fi o încălcare foarte gravă a democrației”

Libertatea acum 2 ore
Elena Lasconi, candidata USR la funcția de președinte, a criticat, în cadrul unei emisiuni de la Antena 1, ideea unei posibile reluări a primului tur.

Cristian Tudor Popescu, despre o eventuală anulare a primului tur: „Ar fi o catastrofă și mai mare decât procentajul lui Georgescu”

Libertatea acum 2 ore
„O batjocură stârnitoare”, așa a caracterizat Cristian Tudor Popescu o eventuală decizia a Curții Constituționale de a anula rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale.

UPDATE - Şeful spionajului german crede că atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO

News.ro acum 2 ore
Folosirea extinsă de către Rusia a acţiunilor hibride împotriva ţintelor occidentale creşte riscul ca NATO să ia în considerare în cele din urmă invocarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianţei, a declarat miercuri şeful serviciulu

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 13 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Călin Georgescu, dacă este omul rușilor: „Eu sunt pro român și sunt român. Legătura cu RUSIA este culturală, nu alta”

Gandul acum 3 ore
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al prezidențialelor din România cu un discurs anti-sistem, bazat pe creștinism și suveranism, a fost criticat în presă, acuzat de lumea academică și de o mare partea a clasei politic

Vicepreședintele CNA cere demisia ministrului Digitalizării: „A plecat la Dublin să discute alegerile fără să informeze autoritățile”

Libertatea acum 2 ore
Vicepreședintele CNA, Valentin-Alexandru Jucan, cere public demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, după ce acesta ar fi fost la filiala companiei chineze TikTok din Dublin, pentru a discuta despre pregătirea alegeril

Călin Georgescu îi cere Elenei Lasconi să cheme tinerii la vot, nu în piaţă

Mediafax acum 7 ore
Georgescu a declarat, la Realitatea Plus, că tinerii nu ar trebui să fie chemaţi în piaţă, ci la vot. „Eu, ca părinte, vă rog pe toţi, nu căutaţi să faceţi (...) audienţă cu acei copii care văd că sunt acum în stradă, în piaţă. Vă rog din tot suflet

Trump l-a ales pe generalul (r.) Keith Kellogg, un consilier de lungă durată, ca trimis special pentru Ucraina şi Rusia

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat miercuri că l-a ales pe Keith Kellogg, un general de trei stele în retragere, recompensat cu numeroase distincţii pentru meritele sale militare, pentru a servi ca trimis special al său pentru Ucraina şi Rusia

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/10°
dum.

5°/7°
Iasi
acum

joi

2°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/8°
Constanta
acum

joi

1°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

3°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Timisoara
acum

joi

5°/12°
vin.

5°/7°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/8°