Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Războiul băimărean al taxiurilor galbene

Publicat in Adevarul, luni 1 iunie 2009 ·

Taximetriştii băimăreni sunt nemulţumiţi că autorităţile locale îi obligă să-şi vopsească maşinile în galben. Dacă până la 1 iulie taximetrele nu vor fi vopsite, Primăria le va suspenda proprietarilor autorizaţia de liberă practică.  Taximetriştii băimăreni mai au o lună la dispoziţie să se pună în legalitate. Conform unei Hotărâri de Consiliu Local veche din 2006, de la 1 iulie, toate taximetrele din municipiu trebuie vopsite în culoarea galbenă. În caz contrar, taximetriştilor le va fi suspendată autorizaţia de liberă practică, eliberată de Primărie.

Cei aproape 800 de taximetrişti din oraş cer o amânare a hotărârii şi au atras în demersul lor o parte dintre consilierii locali. „Nu mai cedăm nimic. Au avut termen trei ani şi jumătate ca să-şi vopsescă maşinile. I-am tot amânat, dar de acum gata”, rămâne neînduplecat Mircea Dolha, viceprimarul Băii Mari.

Culoarea solicitată de executiv nu se produce

Ca să înduplece Consiliul Local, peste 500 de taximetrişti au adunat deja semnături pe o listă pe care au înain-

tat-o unui consilier local care le sprijină demersul.

Potrivit lui Cosmin Lakatos, preşedintele Sindicatului Şoferilor din Maramureş, codul de culoare „Galben 4011”, cel solicitat de Comisia de Circulaţie din cadrul Primăriei Baia Mare nu se găseşte pe piaţă. „Niciun producător de maşini din România nu are această culoare în catalog. Cum pot să ne ceară aşa ceva?”, declară acesta.

Viceprimarul Dolha rămâne însă pe poziţie: „Culoarea a fost decisă de Comisia pentru circulaţie, în urmă cu mai bine de trei ani. Nu este vopsea? Foarte bine. Le pot înfolia. Varianta este mai ieftină”.

Peste cinci ani, maşinile trebuie vopsite iar

De la 1 iulie, taximetrele din Baia Mare trebuie să fie vopsite în culoarea galbenă de la banda şah în sus, iar din anul 2011, în totalitate. Mai mu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea iubitului său, Felix Baumgartner - „Sunt pierdută fără el! A murit făcând ceea ce iubea cel mai mult - zburând“

Ziua Constanta acum 27 minute
Mihaela Rădulescu a transmis pe pagina sa de facebook un mesaj după moartea iubitului său, Felix Baumgartner. Acesta a decedat joi, 17 iulie 2025, într-un accident cu parapanta în Italia. Felix Baumgartner Pentru lume, o legendă care a inspirat atât

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Nicuşor Dan: Pentru digitalizarea ANAF a existat un plan în nouă etape; suntem la pasul doi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Nicuşor Dan a explicat vineri seara că digitalizarea ANAF a fost planificată iniţial în nouă etape, însă în prezent ea se află abia la pasul al doilea, transmite Agerpres. Urmărește cele

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°