Banca Comerciala Româna (BCR) a lansat vineri, 29 mai, programul „Ghidul banilor tai” care are ca scop sprijiniriea clientilor în gasirea celor mai bune solutii pentru administrarea banilor.
Astfel, în fiecare unitate BCR va exista un consilier care poate sa ofere îndrumare gratuita tuturor celor care au nevoie. „Devine din ce în ce mai complicat si mai putin eficient sa dezvolti relatia cu un client, daca nu exista o minima întelegere a unor lucruri simple, cum ar fi cele despre administrarea finantelor personale. Vrem sa îi ajutam pe clientii nostri, si nu numai, sa cunoasca si sa înteleaga elementele de baza necesare gestionarii eficiente a banilor personali. Am demarat astfel un program de consiliere gratuita si fiecare client va primi, în cadrul întâlnirilor cu consilierii nostri, sfaturi personalizate, adaptate situatiei, nevoilor si dorintelor sale”, a declarat Sorin Mititelu, director executiv Directia Dezvoltare Produse si Afaceri Retail în cadrul BCR.
Programul de consiliere „Ghidul banilor tai” presupune analiza situatiei financiare curente a clientului, oferirea de solutii pentru gestionarea zilnica a bugetului si dezvoltarea unui plan de recapitalizare. De asemenea, BCR a creat pe site-ul oficial o sectiune speciala dedicata programului „Ghidul banilor tai” unde clientii pot gasi formularul în care sa-si completeze cheltuielile si sfaturi despre cum sa-si gestioneze banii. Clientii îsi pot programa o întâlnire cu un consilier BCR prin apelarea serviciului Contact Center.
Sfaturi pentru a tine cheltuielile sub control:
- Construieste un buget personal. Acesta te va ajuta sa întelegi pe ce se duc banii si sa stabilesti cum sa-ti gestionezi mai bine cheltuielile.
- Diminueaza-ti cheltuielile. Rezista tentatiei de a cumpara lucruri inutile si economiseste pentru ceea ce îti doresti cu adevarat.
- Economiseste! O suma cât de