Am citit în New York Times un articol cu titlul: "The American Press on Suicide Watch". "Suicide watch" este când un potenţial sinucigaş este pus sub observaţie ca să nu-şi taie venele.
Deci titlul e confuz, pentru că metafora pe care o foloseşte e sinuciderea, în timp ce articolul descrie uciderea presei scrise americane, în speţă de competiţia sa, internetul. Hmm? Dacă îmi întreb prietenii, ei îmi răspund la unison: vrem să continuăm să citim ziare, ziarele sunt chezăşia noastră cea mai importantă că vom rămâne o democraţie. Şi apoi continuă să folosească internetul şi în acelaşi timp să citească ziarele.
Citesc mai puţin decât înainte? Probabil. Circulaţia ziarelor este într-adevăr în scădere. The Boston Globe, unul dintre cele mai vechi ziare ale Uniunii, îşi continuă viaţa numai pentru că salariaţii au acceptat sacrificii la salarii şi la beneficiile sociale. Aud tot timpul că Los Angeles Times e pe ducă. Multe ziare regionale nu mai există. Altele trag jumătate din tirajul de acum un deceniu.
Numărul de studenţi înrolaţi la jurnalism e în scădere - ştiu de la sursă: am un fiu care-şi începe un an de postgraduare în jurnalism la Syracuse, New York, şi o fată care va intra în anul IV de jurnalism la George Washington University.
Da, studenţii în jurnalistică au scăzut ca număr. Motivul cel mai citat: jurnaliştii sunt prost plătiţi. În aceste vremuri de criză, dacă nu eşti sigur că ai vocaţia jurnalismului, de ce să alegi o meserie şi grea, şi prost plătită?
Acum trei săptămâni, Senatul a ţinut audieri în legătură cu "viitorul jurnalismului", în care depoziţiile au fost sumbre. Cam multă panică, spun eu. Am mai văzut acest fenomen.
Când eram student la American Film Institute, se spunea că televiziunea va ucide, ori a ucis deja filmele. Dar filmele sunt bine-mersi, deşi nu mai sunt cum era
