Un studiu independent îl plasează pe edilul constănţean pe primul loc în topul celor care „au făcut ceva” pentru oraşul pe care-l conduc. Sursa: Inpublic
„Cât de mulţumiţi sunteţi de activitatea primarului?” sau „În ce măsură şi-a respectat edilul promisiunile din campanie?”. Acestea sunt două dintre întrebările la care au răspuns 3.000 de oameni din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Constanţa, Iaşi şi Timişoara - considerate cele mai populate oraşe din România (numără peste 300.000 de locuitori) şi incluse în studiul realizat de firma de cercetare şi comunicare strategică Inpublic, din Iaşi.
Sondajul şi-a propus să con torizeze, la un an după alegeri, gra dul de satisfacţie al locuitorilor faţă de activitatea edililor. Aceştia au fost „categorisiţi” însă, mai degrabă după îngăduinţa respondenţilor decât după realizări, după cum au explicat, ieri, reprezentanţii Inpublic.
„Evaluările «Destul de mulţumit» /«Nu prea mulţumit», respectiv «În mare măsură»/«În mică măsură», au înregistrat cele mai mari scoruri, în ca drânduse mai curând în domeniul unei neutralităţi binevoitoare”, au precizat realizatorii studiului.
Pe de altă parte, rezultatele sondajului nu sunt suprinzătoare, dacă ţinem cont de faptul că primarii care stau cel mai bine la capitolul „job rating” (activitatea percepută de locuitori - n.r.) au câştigat alegerile locale din primul tur, cu procente zdrobitoare.
Oprescu mai are de alergat
Astfel, Antonie Solomon, primarul PDL-ist al Craiovei, este perceput de 87,5% dintre locuitorii oraşului drept foarte activ, la fel ca şi PSD-istul Radu Mazăre, „guvernatorul” litoralului, care este apreciat de peste 86% dintre constănţeni. Mazăre conduce, totuşi, în top, deoarece de el s-au declarat „foarte mulţumiţi” 40,8% dintre respondenţi, în vreme ce Solomon a primit doar în proporţie de 37,