Cel mai mare poligon auto din Capitală are asfaltul spart şi e plin de maidanezi.Viitorii şoferi din Bucureşti învaţă cu adevărat să devină conducători auto: au de ocolit gropile, câinii şi bicicliştii În poligonul auto Ilioara, situat în sectorul 3, nimeni nu a mai asfaltat de ani buni, iar instructorii îşi îndrumă cursanţii să facă slalom printre gropi, gunoaie şi câini fără stăpân. Vinovaţii sunt greu de luat la bani mărunţi, pentru că nimeni nu ştie situaţia juridică a terenului.
„Terenul a fost revendicat în urmă cu doi ani de cineva. Iar acum Ilioara este doar chiriaş pe acest poligon”, a spus, ieri, Cornel Munteanu, instructor care exersează cu viitorii şoferi parcări laterale în acest poligon din anii ‘80.
„Arăta bine atunci poligonul, era umbră, bordurile văruite şi jaloane”, îşi aminteşte instuctorul din vremea când poligonul era probă obligatorie pentru obţinerea permisului auto.
Şpaga de poligon
Ca să intri în poligon, trebuie să achiţi o taxă de 5 lei, valabilă pentru oră, sau să-i strecori golăneşte portarului în buzunar vreo 3 lei şi stai toată ziua.
Taxa e valabilă atât pentru amatori, cât şi pentru profesioniştii care vin uneori să le arate „carte” începătorilor, prin întoarceri şmechere, cu frâna de mână.
„Se întâmplă deseori să mai vină şi din ăştia, dar mergem la portar şi face ordine”, a explicat instructorul. Ordine ar trebui făcută şi printre mormanele de gunoi şi comunităţile de rromi din apropiere, despre care se spune că trăiesc din furtul de fier vechi.
Din păcate, Ilioara rămâne principala variantă pentru cei care vor să-şi exerseze condusul. „Am mai fost la poligonul de la autobaza Titan, dar acolo e şi mai rău”, a precizat Cristina Neagu, o viitoare şoferiţă. „Din păcate, poligonul a fost scos din examenul auto, iar lucrulăsta îl văd zi d