Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştiinţa, de râsul lumii

Publicat in GAZETA de SUD, luni 1 iunie 2009 ·

Mititelu a făcut „radiografia“ jocului echipei sale, concluzionând că, prin evoluţia lor, alb-albaştrii nu au făcut cinste fotbalului la meciul cu Steaua.

Speranţele suporterilor craioveni s-au năruit în meciul cu Steaua, odată cu trecerea timpului. Craiova a jucat ca la un meci de antrenament în Ghencea. Florin Costea a egalat şi a marcat momentul printr-o înjurătură, evitând să se bucure de faptul că în acel moment era golgheterul Ligii I, iar Dilevski, la 1-1, a ţintit transversala şi a început să râdă, fără să-l marcheze faptul că ratase o şansă importantă să preia conducerea în faţa rivalei de o viaţă a Ştiinţei. Reacţii care nu-şi găsesc explicaţie la un meci capital pentru atingerea unui obiectiv despre care s-a vorbit mult, calificarea Craiovei după nouă ani în cupele europene. Dominată şi biciuită de atacanţii adverşi, Ştiinţa a lăsat garda jos, dar şi punctele în Ghencea, consolându-se cu ideea că poate recupera terenul pierdut în ultima etapă, cu FC Vaslui, chiar în propriul fief.

Juveţii şi-au lăsat ambiţia în pat

Primul care a reacţionat după înfrângerea juveţilor a fost finanţatorul Adrian Mititelu, cel care a spus mereu că Ştiinţa şi-a jucat şi îşi va juca şansele corect. „Le-am zis că nu trebuie să pierdem jocul acesta, orice ar fi. Ei se pupau la finalul meciului. S-au strâns oamenii în centrul Craiovei să vadă meciul pe un ecran mare. Dacă vedeam altă echipă jucând aşa în ultimele 30 de minute, ziceam că e blat. Bag mâna în foc pentru jucători că nu au făcut blat. Le-a intrat în cap că au bătut pe Rapid, pe Dinamo, pe CFR, ce mai însemna meciul cu Steaua pentru ei“, a declarat Mititelu.

Oficialul oltenilor a adăugat că jucătorii nu vor mai avea zile libere, pentru că au avut liber cu Steaua. „Unuia i-a venit nevasta după şase luni şi s-a văzut, Florin Costea nu vrea să joace decât în stânga, fratele lui in

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 34 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 2 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 56 minute
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum o ora
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 56 minute
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 10 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

24°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°