Vicecampioana olimpică de la Atena s-a retras din activitate din cauza deselor accidentări la picioare.Ionela Târlea nu şi-a făcut planuri pentru ceea ce urmează să facă, însă un lucru este sigur: nu se va apuca să antreneze, dar va rămâne în domeniul sportului. „Adevărul Sporturi“: Cu ce îţi ocupi acum timpul, Ionela?
Ionela Târlea: Cu nimic. Stau şi lenevesc, mă plimb, îmi vizitez prietenii. Voi merge şi în vacanţă la mare, cred că în România, că îmi place la noi în ţară. Visez şi la un concediu în Dubai... După 20 de ani de stat în cantonamente şi competiţii mă simt aşa liberă...
Nu ţi-e dor de pistă?
Câteodată mă mai cuprinde melancolia, că nu e uşor să te rupi dintr-odată, însă nu m-am lăsat de tot. Adică, mai alerg în fiecare zi uşor, pentru menţinere. Eu nu m-am retras că aşa am vrut, ci din cauza deselor accidentări şi a durerilor care au persistat.
Care este cea mai frumoasă şi cea mai grea perioadă din cariera ta?
Am avut multe perioade şi frumoase şi mai grele, însă cea mai fericită am fost când am câştigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Atena, în 2004. Anii aceia te fac să mai uiţi de greutăţile prin care ai trecut. Iar dificil a fost la cele trei operaţii pe care le-am avut la picioare, două la unul şi una la celălalt, şi perioada de recuperare de după.
Spuneam eu, la un moment dat, că niciodată nu am fost la capacitatea maximă înainte de Mondiale. În 1997, 1999 şi 2001 am fost accidentată şi nu m-am putut recupera, iar în 2003 când am participat am ieşit pe locul patru, chiar lângă podium. Şi acum în anul cu Mondiale mă retrag...
Anii impari nu prea au fost cu noroc. Eşti superstiţioasă?
Acum nu, deoarece nu am un obiectiv bine stabilit. Dar când eram în competiţii aveam câteva: păşeam doar cu dreptul, mă î
