Nu-mi aduc aminte să fi avut o campanie atât de plictisitoare ca asta la care asistăm în ultimele săptămâni. Bravii noştri politicieni sunt incapabili să stârnească şi cel mai palid interes electoratului. Nu au teme, nu au cu ce să ne aţâţe dorinţa de a ne prezenta la urne să îi votăm. Sunt mai multe cauze. 1) Întâi că dânşii, evident, au obosit prea tare. După două campanii, e cam greu să se mai agite. Apoi, atât au vociferat, atât s-au certat şi dat de ceasul morţii, apărând diferite cauze, atât s-au luat de guler şi s-au beştelit, că nu mai au suflu. Au rămas fără voce. 2) Nu au ce să ne spună. Au ţinut prea multe discursuri mincinoase, au făcut prea multe promisiuni. Inventarul de gogoşi şi tiribombe s-a cam terminat. Oricât ar fi de surzi şi de orbi după cacealmalele din toamna trecută, e greu să mai inventeze ceva, la atât de scurt timp, şi să fie şi crezuţi. Basme cu 50% salarii mai mari pentru profesori, cu punctul de pensie etc. au fost ascultate cu evlavie.
Nu văd acum ce experţi cu imaginaţie drăcească ar trebui angajaţi în staff-urile de campanie ca să mai inventeze ceva de acelaşi calibru.
Minciuna are picioare scurte. Or, cred, că partidele îşi dau seama de asta şi nu insistă. Merg „low profile“. 3) Bravii noştri candidaţi, indiferent de partid, nu ştiu pur şi simplu ce vor face la Bru-xelles. Nu au ce să zică, pentru că se duc acolo să adopte înţeleapta şi pragmatica tactică autohtonă: „văzând şi făcând“. Se vor descurca în stil dâmboviţean. Vor da replici, se vor apăra, vor intriga, îşi vor da reciproc la gioale. Nu au ceva anume în cap, vreo stra-tegie, vreun proiect. Aşa că nu văd ce ar trebui să promită bietului electorat românesc. Orice ar zice, ar fi fără acoperire. 4) Aparatul şi militanţii partidului dau semne de demobilizare crasă. Nimeni nu vrea să muncească pentru nişte candidaţi-fantomă, numiţi de la centru, percepuţi ca nişte s
