Tocmai au disparut, din Bucuresti, cei sase „monstri ai nepasarii noastre“, plasati in Cismigiu, la Piata Victoriei, in pasajul de la Universitate, la Romana, in Piata Unirii si in Parcul Tineretului. Am stat de vorba despre misterul aparitiei si disparitiei acestor monstri cu Radu Comsa, unul dintre coordonatorii studentilor de la Arhitectura aflati in spatele proiectului. Discutia a ajuns si la palmierii lui Piedone, si la vocatia kitsch a edililor bucuresteni.

„Bunul-simt al monstrilor a fost fix caracterul lor temporar”

Catalin Sturza: Ce durata de viata ar fi trebuit sa aiba „Monstrii nepasarii noastre”? Mie imi placea sa-i vad prin oras, cred ca ei personalizau, fara doar si poate, locurile in care sunt amplasati. Insa pe placutele din dreptul lor scria, daca am observat bine, ca sculpturile ar fi trebuit sa expire inca din aprilie.

Radu Comsa: „Monstrii nepasarii noastre” au fost materializarea unei teme de design propusa de Green Revolution, care a fost un comanditar in sensul cel mai clasic al cuvantului. Pe aceasta tema data au fost imaginate conceptele monstrilor de catre studentii anilor I, III si IV ai sectiei Design de la Arhitectura. Nu sunt sculpturi, au fost doar niste obiecte cu o functie precisa pentru care si temporaritatea a contat in ecuatia temei. Si din acest motiv n-am dorit sa personalizeze amplasamentele, care s-au decis in ultima clipa, cu exceptia celui din Pasajul Universitatii. Ceea ce s-a personalizat a fost ubicuitatea efectelor nepasarii. Sticlele de plastic se gasesc aruncate peste tot, nu numai in Romana, la fel si cablurile care sunt agatate brownian prin Bucuresti si nu numai pe coastele ecorseului Richard Inima Deseu de la Tineretului.

C.S.: Chiar, de ce nu am fi putut sa lasam monstrii acolo unde erau? Ei ar fi putut deveni un fel de emblema pentru Bucuresti, cum sunt ursii pentru Ber