Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa: Persoanele cu handicap nu fac sporturi extreme

Publicat in Adevarul, marți 2 iunie 2009 · ·

Rampele pentru cei cu dizabilităţi par destinate unor exerciţii extreme. Mai multe rampe de acces pentru persoanelor cu probleme locomotorii îi supun pe aceştia unor exerciţii de echilibristică Înclinaţia mare a rampelor şi lipsa balustradelor creează reale dificultăţi pentru cei peste 1.100 de persoane cu handicap fizic din judeţ. Aceştia se plâng că instituţiile publice nu le-au amenajat corespunzător căi de acces şi că, acolo unde există, multe le solicită eforturi mari de a le folosi. În replică, instituţiile invocă lipsa de fonduri şi spun că se descurcă cum pot ca să nu le lipsească rampele obligatorii.

„Un plan înclinat şi îngheţat e mai periculos decât o scară”

Alexandru Oprea are 57 de ani şi, de la un an şi două luni are un handicap locomotor de poliomelită. Este membru al Asociaţiei Persoaneleor cu Handicap Locomotor din Bistriţa şi spune că, adeseori, s-a lovit de imposibilitatea de a ajunge în unele instituţii, pentru că nimeni nu se gândeşte la nevoile oamenilor ca el. „Am văzut unele rampe mult prea înclinate sau fără balustradă. Cum să te foloseşti de ele? Eu nu merg cu scaunul cu rotile şi mi-e greu să le folosesc. Nu mă gândesc la cei care sunt imobilizaţi în scaune cu rotile. Nu s-a gândit nimeni să schimbe măcar rampele sau să le acopere cu ceva covoare antiderapante. Iarna,un plan înclinat şi îngheţat e mai periculos decât o scară”, spune bărbatul îngrijorat. Acesta aminteşte şi de sedii în care rampele nu au balustrade sau intrarea pentru cei cu dizabilităţi este în spate şi nu în faţa intrării normale. „La Casa de Cultură mi s-a spus că rampa e undeva în spate. De ce nu pot intra şi cei cu handicap fizic pe acolo pe unde intră oamenii obişnuiţi? Trebuie să înconjor mereu”, mai spune bărbatul. Ca el sunt alţi 1.178 de bistriţeni care suferă de dizabilităţi fizice, dintre aceştia, 50 fiind copii.

Mai mu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 55 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 31 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum o ora
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Pacienții vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat, anunță președintele CNAS

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat luni, 21 iulie, că pacienţii vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat.

Superliga: Set pentru Unirea Slobozia, scor 6-1, cu FK Csikszereda. Ardelenii au jucat în inferioritate numerică din minutul 33

News.ro acum 3 ore
Formaţia Unirea Slobozia a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 6-1 (2-1), echipa FK Csikszereda, în etapa a doua a Superligii. Pentru Unirea Slobozia au marcat Purece (34, penalti), Aganovic (45+8, 72), Dulcea (55), Rotund (86) şi Said (90)

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°